Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că, în data de 29.12.2022, a fost desemnată oferta câștigătoare la procedura de achiziție publică pentru Serviciile de Consultanță și supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor, aferente obiectivului de investiții „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”, LOT 4 Ronaț Triaj – Arad.
Oferta depusă de ASOCIEREA BAICONS IMPEX S.R.L. (lider de asociere) – S.C. AREX LIDER COMPANY S.R.L., în valoare de 16.872.829,68 lei (fără TVA), a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii. Perioada de supervizare a lucrărilor este de 42 luni.
Sursa de finanţare a fost identificată și va fi asigurată prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.
Activitatea Contractantului/ Supervizorului este aceea de supervizare, în calitate de „Supervizor”, a proiectării şi execuţiei de lucrări în conformitate cu prevederile HG nr. 1/2018, pentru aprobarea condiţiilor generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice.
Contractantul/ Supervizorul va urmări ca Proiectul tehnic să fie elaborat conform regulamentelor legale în vigoare, cu respectarea tuturor etapelor din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
Lucrările supervizate sunt aferente secțiunii Ronaț Triaj – Arad, de la km 008+183 (semnalul de ieşire din Ronaţ Triaj Gr. D) la km 56+350 (semnalul de intrare în staţia Arad), inclusiv liniei CF Aradu Nou – Glogovăț.