Candidatul REPER pentru funcția de primar al Timișoarei, Raul Olajos: am fost în vizită în cele mai îndepărtate cartiere ale orașului – vreau să îi arăt domnului primar că Timișoara nu se termină în zonele centrale

Raul Olajos, candidatul REPER la Primăria Timișoara, a vizitat în campania electorală cele mai îndepărtate cartiere ale Timișoarei, iar într-unul din weekend-uri a ajuns și în zona străzii Polonă din Timișoara.

Cartierul situat la granița Timișoarei cu Utvin este unul de locuințe sociale, în care viața de zi cu zi se desfășoară în condiții greu de imaginat pentru timișorenii care locuiesc în alte zone. Oamenii nu au stat indiferenți, spune Raul Olajos, au făcut multe sesizări la primărie și au cerut ajutor pentru deratizare și reparații absolut necesare ale blocurilor în care locuiesc. Toate au rămas fără răspuns.

Văd că e la modă o campanie emoțională, vreau să îi arăt domnului primar că Timișoara nu se termină în zonele centrale. Timișoara este până la graniță cu Utvinul și, din câte am vorbit cu oamenii, ei sunt foarte supărați. Vorbim de clădiri cu locuințe sociale, execrabil distribuite pentru familii cu copii, amestecați cu cazuri sociale diferite, unde sunt scandaluri continue și constante, de la oameni cu probleme de un tip sau altul și dependențe, la mame cu doi-trei copii. Locul de joacă vedeți cum arată. Sunt niște copii care joacă fotbal pe un teren absolut periculos. Parcul e la fel de «european» ca terenul. Dar propagandă avem multă, emoție la fel de multă. Apropo de ce înseamnă emoție: emoția înseamnă să vii și aici unde nu e plăcut și doare.”, a spus Raul Olajos.

Pe www.olajos.ro găsiți și alte soluții pentru Timișoara propuse de Raul Olajos.

Acest material a fost comandat de Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER) și realizat de operatorul economic SC Buletin de Informare SRL. Cod unic de identificare 21240322

Recomandările noastre

Cele mai citite articole