Primarul Timișoarei anunță că una dintre cele mai importante investiții postdecembriste în educație va fi terminată vara viitoare.
Este vorba despre Campusul Lenau care cuprinde patru clădiri.
“Așa va arăta campusul Lenau, situat în zona Oituz, aproape de centrul orașului. Aproape toate clădirile au structura finalizată – adică sunt „la gri”. Urmează finisajele interioare, exterioare, instalațiile și dotările. Din ce am agreat cu constructorul, școala ar putea fi finalizată anul viitor în vară. Noul campus va avea 4 clădiri, 48 de săli de clasă. Am dat, doar pentru această lucrare, 10 milioane de lei anul acesta, cam cât a cheltuit primăria în 2019 pe toată infrastructura de învățământ din oraș. Știu că nevoile din sistemul de educație local sunt uriașe. Este rezultatul anilor în care mare lucru nu s-a făcut în școlile și grădinițele din Timișoara. Acum, lucrăm să recuperăm decalajele. Pas cu pas rezolvăm toate problemele de la toate școlile și grădinițele din Timișoara“, a declarat Dominic Fritz.