Călin Dobra: “Primarul PNL al Lugojului, Claudiu Buciu și-a delegat aproape toate atribuțiile”. Nu este singurul liberal în această situație

Fostul președinte al CJ Timiș și președinte interimar al PSD Lugoj, Călin Dobra, spune că Claudiu Buciu, s-a spălat pe mâini de responsabilități și a delegat toate atribuțiile funcției altor colegi din primărie.

“Administrațiile de „dreapta” știu cel mai bine să se spele pe mâini de responsabilități. Vedem asta și la Lugoj. Ultra-competentul și mereu bine intenționatul primar al Lugojului, Claudiu Buciu, s-a spălat pe mâini de responsabilități și a delegat toate atribuțiile funcției altor colegi din primărie. A mai păstrat doar ce îl interesa, și anume, imobiliarele. Mai are atribuții doar pe partea de urbanism și pe autorizațiile de construire. Exact acolo unde are cea mai mare „expertiză”, susține Călin Dobra.

Dominic Fritz se află în aceeași situație

“A prins repede de la colegul de coaliție, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, care a făcut același lucru, a delegat atribuțiile viceprimarilor și city-managerului. Când l-au ales să administreze municipiul, nu cred că lugojenii știau ce fel de primar urmează să fie Claudiu Buciu! Cred că l-au ales să administreze orașul și nu să lase pe alții să se ocupe de munca lui, în vreme ce el stă mai mult plecat prin alte părți. În astfel de conjuncturi, să tot ai funcții, nu ai nicio răspundere și culegi toate roadele muncii altora. Dar, nu mă mai mir, e deja o practică în administrația județeană și locală din Timiș, mai precizează președintele interimar al PSD Lugoj.

Alin Nica a procedat la fel la Consiliul Județean Timiș

Claudiu Buciu nu este singurul liberal care a procedat de o asemenea manieră. Președintele CJ Timiș, Alin Nica, și-a delegat aproape toate atribuțiile către vicepreședinți și administratorul public. Singurele documente pe care le mai semnează sunt cele prevăzute în mod expres de către lege.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole