Blog din Timiș: Alfred Simonis, cel mai probabil va candida la Consiliul Județean – “ar fi culmea să fugă de această sarcină onorantă“

Preşedintele PSD Timiş, deputatul Alfred Simonis, a declarat, pe 7 ocbtombrie, că filiala va anunța până la finalul anului o listă scurtă de candidați pentru alegerile locale din 2024, atât pentru Consiliul Județean, cât și pentru Primăria Timișoara.

Vrem să găsim cei mai buni candidaţi pentru a depăşi această perioadă gri a ultimilor doi ani din administraţia locală şi judeţeană. Vom face o evaluare a acestor candidaţi, iar în noiembrie vom anunţa lista scurtă, astfel încât până la începutul anului viitor să fie fixaţi candidaţii„, a afirmat Alfred Simonis, într-o conferinţă de presă.

De la declarația respectivă au trecut deja două luni și ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul anului, însă nici urmă de listă, scurtă sau lungă, cu posibilii candidați.

În viața partidului PSD Timiș s-au mai întâmplat public două evenimente relevante de atunci.

Primul dintre ele vizează anunțarea transferul în lipsă a primarului din Săcălaz, Nicu Viorel, iar al doilea s-a întâmplat zilele trecute, când, o serie de dezvăluiri de presă, l-au vizat chiar pe liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, dat pe surse ca și candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș în 2024.

În acest context ,blogul politic din Timiș, incomodtm.ro scrie astăzi că șeful PSD Timiș nu are cum să scape de o asemenea candidatură.  

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, ţine capul de afiş al presei centrale şi locale de câteva zile, după ce o publicaţie din Tulcea a făcut o serie de dezvăluiri despre persoane din anturajul pesedistului care s-au abonat la contracte cu bani publici. Ascensiunea fulminantă a lui Simonis este însoţită de o serie de speculaţii şi zvonuri care îl plasează pe şeful PSD Timiş în zona combinaţiilor diverse, de la angajări şi numiri controversate arondate acestuia până la atribuiri de lucrări în instituţii de stat. Rămâne de văzut dacă lucrurile stau aşa sau tânărul Simonis este atacat strict din motive politice. Mai ales că cel mai probabil PSD Timiş va ataca funcţia de preşedinte al CJT în 2024 cu Alfred Simonis. Există o bună tradiţie în acest sens la PSD Timiş, foştii preşedinţi Ilie Sârbu, Titu Bojin şi Sorin Grindeanu candidând pentru cea mai importantă funcţie din judeţ. Ar fi culmea ca Simonis să fugă de această sarcină onorantă, mai ales că e liderul de grup al PSD în Camera Deputaţilor“, notează autorii.

Cert este că momentan niciun lider al PSD Timiș nu a anunțat oficial candidații pentru 2024, dar nici posibilii doritori nu se grăbesc să-și anunțe singuri intențiile.

Curios este potrivit unor surse politice într-un sondaj recent al social-democraților fostul șef al PSD Timiș, Călin Dobra, nu a fost nici măcar măsurat, adică inclus în sondaj, fiind bine-cunoscut faptul că după Sorin Grindeanu, acesta are cea mai mare notorietate la nivel județean, dar probabil că exact acest lucru nu doreau să vadă șefii actuali ai PSD Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole