Ovidiu Megan este noul director executiv al Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.
A fost numit în unanimitate de membrii consiliului director, pentru o perioadă de 3 luni, timp în care Asociația va derula o procedură deschisă de selecție pentru această poziție.
“Ovidiu Megan are o experiență semnificativă în zona managerială, ca prorector al universității, decan al Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor și director al Departamentului de Accesare și Implementare Proiecte din cadrul Universității de Vest Timișoara și director general al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Polul de Creștere Timișoara. El este cunoscut și în domeniul organizațiilor non-guvernamentale, fiind unul dintre principalii organizatori ai Flight Festival, singurul festival de muzică, artă și tehnologie din țară. Are, de asemenea, o vastă experiență în domeniul atragerii de fonduri nerambursabile și sponsorizări“, se arată într-un comunicat al Asociației.