Alina Gorghiu, senator de Timiș, ne îndeamnă la un covrig. E oferta electorală a unui prânz de lux

Fiind în turneu electoral prin țară pentru a susține candidatul favorit în lupta internă din PNL, pe actualul premier Florin Cîțu, proeclit de presa centrală și Mâțu, vicepreședintele Senatului se vaită că nu are timp nici de mâncare.

Norocul a făcut ca Alina Gorghiu să treacă pe la Soceni, județul Caraș-Severin, venind de la Reșița, unde alături de “micul dictator” de Timiș, Alin Nica – poreclit astfel chiar de un deputat PNL – a participat la realegerea în funcția de lider suprem al județului a “armenișanului” Marcel “Geacă” Vela.

“Am plecat de la Reșița spre Zalău 😩😩😩De la Marcel Vela spre Lucian Bode! Amândoi au alegeri în organizațiile lor astăzi. Drum lung, vreo 5 ore. Dar iau un prânz de lux 😃Iubesc covrigii ăștia de la Soceni. Sunt renumiți în zona. Câștigăm Ardealul big time!”, a scris pe Facebook Alina Gorghiu.

Senatorul de Timiș, probabil într-un entuziasm pe care doar un covrig cu sare îl poate da, s-a gândit să deschidă abatorul pentru a umple frigiderul, după modelul recent al europarlamentarului USR-PLUS Ramona Strugariu, sub deviza după care este condus românul: dacă se dă, să fie primit și dacă e pe gratis, e și mai bun.

Nu a durat mult și fanii săi de pe Facebook i-au dat exact ce a cerut.

“Vai, ați ajuns sa mâncați covrigi ! Nu va ajunge bugetul pentru vită Kobe, icre negre,etc…sau doriți să impresionați lumea cu…un covrig!” – scrie tăios o fană.

“Vă copiați colega de la USR? Măcar aia avea bani de o ciorbă” – a scris un internaut.

“Pentru dietă, recomand să mâncați numai gaura covrigului!” – scrie un alt fan.

“Covrigul asta era bun cu supa Ramonei Strugariu!” – este replica la postare.

“Înțelegem. Vă sacrificați pentru țară, pentru binele nostru, mulțumim din suflet. Data viitoare încercați cu o supikă – este îndemnul unui cetățean.

“Niște păpușari care stau numai pe facebook când țara este inundată , sărăcia este în floare și multe alte probleme ,așa că ce să le urez decât multă” – se revoltă un fan al senatorului.

“Pana a lamuri misterul gaurii, din covrig, cand veti lamuri miterul izoletelor la pret de ,,mertan” amastilor gratuite care n-au fost niciodata gratuite,doar obligatorii (si acum in spatii inchise) dar sunt in proportie de 90% nonconforme, la celelalte oricum e greu sa ajungi, si chiar de giaca ,,TOP GAN”, afisata de kaiser nu se mai stie,ca-i statea bine zic,si mai ales de ce faceti praf justia, acolo unde ghiar voi prin referendum va laudati ca cum, ca” , no. political in justitie. Rusinos dezonorant!” – scrie un fan fără simțul umorului.

“Și încă ceva: n-aveți cum să faceți drumul Reșița-Zalău în cinci ore, decât dacă nu respectați regulile de circulație. Sau dacă aveți “coloană oficială” ca generalul Izmană” – scrie un bun cunoscător al Codului Rutier.

“Vai, ce efort faceți ! Atenție, să nu faceți insolație ! ce nu face omul pentru o pozitie buna in partid si apoi in societate ! Căci pentru prostime, se vede cu ochiul liber – NIMIC !“ – mai scrie un cetățean naiv.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole