Șeful PNL Timiș, Alin Nica, continuă presiunile exercitate asupra echipei de investigații a publicației noastre, prin firma de avocatură Sabou, Burz și Cuc.
Ieri vă informam asupra amenințărilor și intimidărilor scrise la care publicația noastră este supusă de către vrednicul membru al echipei câștigătoare, fiind nemulțumit de publicarea anchetei care a dus la cercetarea sa de către Agenția Națională de Integritate pentru conflict de interese.
Tot ieri, redacția noastră a fost din nou amenințată, în scris, de către echipa de avocați a lui Alin Nica, căreia îi transmitem public că îngrădirea dreptului la liberă exprimare sau dreptul cetățenilor la informare pot fi îngrădite, eventual, în satul Dudeștii Noi.
Jurnaliștii nu se conformează dorințelor politicienilor așa cum suntem noi invitați să o facem de către firma de avocatură a lui Alin Nica.
Șeful PNL Timiș, Alin Nica, nu este la prima încercare de a intimida ziariștii, în vara anului trecut redacția unei alte publicații din Timișoara a fost suspusă la presiuni și amenințată cu instanța, la care a renunțat în mod evident ulterior. Scopul era doar liniștirea jurnaliștilor respectivi.
Răspunsul Buletin de Timișoara este unul singur: intimidarea jurnaliștilor în anul 2021 în Timișoara europeană este inacceptabilă, iar luni vom publica în exclusivitate informații despre cum un important lider politic liberal, aflat în fruntea PNL Timiș, căpușează de ani de zile o societate aflată în subordinea Primăriei și a Consiliului Local Timișoara.
Nu ne lăsam intimidați, indiferent de numărul avocaților, telefoanelor și emailurilor pe care le primim.
Vă mulțumim dv., cititorilor, pentru interesul major pe care l-ați arătat privind acest subiect și pentru mesajele primite.