Timișoara: companiile aeriene nu au decis încă unde vor fi relocate zborurile în perioada închiderii pistei din luna noiembrie

Aeroportul Timișoara așteaptă deciziile companiilor aeriene privind zborurile din perioada închiderii pistei

Aeroportul Internațional Timișoara anunță că așteaptă deciziile finale ale companiilor aeriene privind operarea zborurilor în cele trei săptămâni în care activitatea va fi suspendată pentru lucrări la pistă.

Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia” a transmis marți o nouă actualizare privind suspendarea temporară a activității aeroportului, precizând că operatorii aerieni nu au luat încă deciziile finale privind modul în care vor opera cursele în perioada în care pista va fi închisă pentru lucrări.

Reprezentanții aeroportului arată că, în prezent, sunt așteptate hotărârile companiilor aeriene, acestea fiind singurele care pot decide dacă își vor reloca temporar zborurile și pe ce aeroport vor opera în cele trei săptămâni de întrerupere a activității.

În acest moment sunt așteptate deciziile finale ale companiilor aeriene privind modul de operare a curselor în cele trei săptămâni. Aeroportul va continua să colaboreze cu toate părțile implicate pentru ca această perioadă de întrerupere temporară a activității să aibă un impact cât mai redus asupra pasagerilor și va informa publicul imediat ce vor exista confirmări oficiale din partea operatorilor aerieni”, au transmis reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara.

Instituția subliniază că alegerea aeroportului de pe care vor fi operate cursele nu aparține administrației aeroportuare.

Decizia privind relocarea temporară a zborurilor și alegerea aeroportului de operare aparține exclusiv companiilor aeriene, care își stabilesc planurile operaționale în funcție de propriile evaluări și proceduri”, se mai arată în informare.

După ce operatorii aerieni vor lua o decizie, pasagerii vor fi informați direct cu privire la eventualele modificări.

Operatorii aerieni vor informa direct pasagerii cu privire la modul de operare a zborurilor, eventualele modificări ale aeroportului de plecare sau de sosire și vor actualiza platformele de rezervare și emitere a biletelor. La rândul său, Aeroportul Internațional Timișoara va comunica toate informațiile confirmate de operatorii aerieni, prin toate canalele sale oficiale, astfel încât pasagerii să beneficieze de informații complete, corecte și actualizate în timp util”, au mai transmis reprezentanții aeroportului.

Închiderea temporară a aeroportului a generat un scandal politic.

Senatorul USR de Timiș, Sorin Șipoș, l-a acuzat pe directorul Aeroportului Internațional „Traian Vuia”, Lucian Taropa, că a ignorat avertismentele repetate ale ROMATSA privind starea pistei și că a gestionat defectuos situația, provocând haos în rândul pasagerilor și al companiilor aeriene.

Nu poți, așa, din scurt, să închizi aeroportul pentru lucrări «care nu se puteau amâna», când tu ai fost constant avertizat de ROMATSA că trebuie să iei măsuri din timp, ca să nu ajungi în punctul în care trebuie să închizi tot și să dai tot traficul aerian peste cap. Și nici să nu informezi pe nimeni!”, a declarat Șipoș.

Liderul USR Timiș a susținut că inclusiv unii operatori aerieni ar fi aflat despre închiderea pistei din presă și nu dintr-o informare oficială a conducerii aeroportului.

Halucinant este că și operatorii, precum TAROM, au aflat nu de la director, cum era normal, cu înștiințare din timp, să se poată organiza și să informeze clienții, ci au aflat din presă. Ca tine și ca mine”, a afirmat senatorul USR.

Recomandările noastre