Administrația județeană liberală cu ZERO proiecte majore proprii se agață cu disperare de proiectele moștenite de la PSDobra pentru a arăta că lucrează ceva.
Printre ele se numără și Centul de legume și fructe de la Tomnatic.
“Șantierele Consiliului Județean sunt monitorizate constant și îndeaproape. Instituția noastră construiește la Tomnatic primul centru de legume și fructe în regim public din Timiș. În zilele următoare se va executa închiderea perimetrală la hala de depozitare. De asemenea, șopronul, de 845 mp, este finalizat în proporție de peste 90%. Contractul de proiectare, execuție, asistență tehnică din partea proiectantului, dotări, utilaje și echipamente are o valoare de aproape 24 milioane lei (TVA inclus), fiind ajustat în urma creșterii prețurilor la materiale. Termenul de predare este luna mai a anului viitor, fiind decalat pentru câteva luni, în condițiile în care autorizația de construire a fost întârziată de obținerea avizelor necesare“, se arată într-un comunicat al CJ Timiș.
Centrul vine în sprijinul micilor producători
“Centrul de legume și fructe vine în sprijinul micilor producători din zona Gottlob – Lovrin – Tomnatic, inclusiv a celor din comunele învecinate, Lenauheim, Comloșu Mare, Teremia Mare, Sânpetru Mare, Periam, Pesac, Variaș etc. În urma investiției vor fi create 28 de noi locuri de muncă. Depozitul va avea rolul de a asigura menținerea calității și proprietăților legumelor și fructelor, în vederea consumului pe perioada toamnă – primăvară sau chiar până în perioada noilor producții. De asemenea, depozitul trebuie să asigure condițiile tehnologice pentru preluarea, păstrarea sau tranzitarea produselor horticole. Zona Tomnatic a fost aleasă în urma unui studiu realizat, la cererea Consiliului Județean, de către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului privind sectorul de legume și fructe la nivelul județului“, mai arată sursa citată.
Alte exemple din moștenirea PSDobra sunt proiectele de la Moșnița Nouă – nefinalizat încă, de la Dumbrăvița – blocat sau bazinul de înot de la Jimbolia – construit de o firmă apropiată chiar de șeful actual și din fericire trecător al CJ Timiș, dezastrul Alin Nica din Dudești, mai cunoscut la nivel județean după apelativul “Țăranul“, cu sinonimul “Săteanul“.