Acțiune a polițiștilor rutieri din Timișoara în această dimineață, în intervalul orar 07:00-09:00, pe principalele artere din oraș pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
Punctele de acțiune au vizat principalele căi rutiere de intrare/ieșire din municipiu și zonele pretabile de manifestare a comportamentului agresiv în trafic.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat peste 150 de autovehicule și au legitimat 185 de persoane.
„În urma celor constatate, polițiștii au aplicat 132 de sancțiuni contravenționale, dintre care 49 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 33 au fost aplicate pietonilor. Au fost reținute în vederea suspendării 8 permise de conducere dintre care 2 pentru depășire neregulamentară, 1 pentru neacordare de prioritate vehiculelor și 5 pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare”, transmite IPJ Timiș.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.