Timiș: accident pe A1 în zona Margina – traficul spre Deva blocat – au fost implicate două mașini, un TIR și o platformă – o femeie a rămas încarcerată

Accident pe A1 la Margina: trafic blocat spre Deva după o coliziune între patru vehicule

Traficul este blocat pe Autostrada A1, în zona Margina, după un accident în care au fost implicate două autoturisme, un autocamion și o autoplatformă.

Traficul este blocat temporar pe Autostrada A1, la kilometrul 428, în zona Margina, pe sensul de mers spre Deva, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, un autocamion și o autoplatformă care transporta trei autoturisme.

Pompierii din Făget au fost solicitați să intervină în jurul orei 15:40, la fața locului fiind trimise o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

În fiecare dintre cele patru vehicule implicate se afla doar șoferul.

O femeie a rămas încarcerată într-un autoturism și va fi transportată la spital. Celelalte persoane implicate sunt conștiente și cooperante.

Pompierii asigură măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Până la eliberarea carosabilului, circulația spre Deva rămâne blocată.

Recomandările noastre