Timiș: un mort și patru răniți pe autostrada A1 – o mașină și un microbuz s-au izbit puternic

Pompierii timișeni au fost solicitați, la ora 03:33, să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim-ajutor în urma unui accident rutier produs la ieșire de pe autostrada A1, în localitatea Orțișoara. O mașină și un microbuz în care se aflau șase persoane s-au izbit puternic. În urma accidentului șoferul mașinii a murit.

La locul evenimentului s-au deplasat 16 pompieri din cadrul Detașamentului 1 Timișoara și Punctului de Lucru Pișchia cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD. La fața locului au intervenit alte două ambulanțe SAJ. Un voluntar SMURD aflat la locul evenimentului a intervenit în sprijinul victimelor până sosirea echipajelor de intervenție.

„În urma accidentului au rezultat 5 victime, dintre care, una a rămas blocată în autoturism (conducătorul autoturismului). Aceasta a fost extrasă în stare de inconștiență. Echipajele medicale SMURD au transportat o femeie și un bărbat la spital, cu traumatisme la membrele inferioare. Ambulanțele SAJ au transportat două victime la spital, iar pentru conducătorul autoturismului, din nefericire, medicul SAJ a declarat decesul„, transmite ISU Timiș.

„Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, a condus un autoturism pe breteaua de acces spre A1 dinspre DJ693, iar la km 517, în dreptul localității Orțișoara, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani. În microbuz se aflau în total 8 persoane. În urma impactului, conducătorul autoturismului, în vârstă de 47 de ani, a decedat, iar alți 3 bărbați și o femeie, pasageri în microbuz au fost răniți și transportați la spital„, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Razie în Timiș. Aproape 580 de amenzi în două ore

Poliţiştii au desfăşurat o nouă acţiune cu efective mărite în județul Timiș, pentru prevenirea infracționalității stradale, a faptelor cu violență, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, precum și…

Recomandările noastre