Președintele Consiliului Județean Timiș și al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Alfred Simonis, a cerut Guvernului condus de premierul Luca Niculescu să ia în calcul alocarea unor fonduri suplimentare pentru serviciile de asistență socială și pentru primăriile care nu mai au bani pentru cheltuielile curente. Solicitările au fost discutate miercuri, la Palatul Victoria, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Guvernului, în perspectiva unei rectificări bugetare până la finalul anului.
La discuții au participat aproximativ 20 de președinți de consilii județene. Din partea Guvernului au fost prezenți premierul Luca Niculescu, vicepremierul Marian Neacșu și miniștrii Afacerilor Interne, Finanțelor, Muncii, Sănătății și Dezvoltării.
Simonis a afirmat că discuțiile au pornit de la constrângerile bugetare ale României și de la angajamentele privind deficitul, dar au vizat și nevoia administrațiilor locale de a acoperi cheltuielile de funcționare și contribuțiile proprii la proiectele de investiții.
„A fost o discuție foarte onestă care a plecat de la constrângerile bugetare ale României, pe care noi le înțelegem, nevoia de a ne încadra într-un deficit asumat cu Comisia Europeană, dar și nevoia administrației locale de a se dezvolta, de a susține cheltuielile pe cofinanțări pe proiectele europene, de a susține cheltuielile de cofinanțări pe programele naționale, că e Anghel Saligny, că e CNI sau că vorbim de marile stadioane, de exemplu, unde consiliile județene, autoritățile publice locale au cofinanțări însemnate de 20%-25% sau actualizări de prețuri pe PNRR și pe alte proiecte europene, fonduri europene, care însumează multe, multe zeci de milioane pentru fiecare consiliu județean din România”, a declarat Alfred Simonis.
Acesta a precizat că reprezentanții administrațiilor locale au primit asigurări că Guvernul analizează posibilitatea de a găsi resurse pentru anumite cheltuieli de funcționare ale instituțiilor publice.
Simonis: Cheltuielile cu copiii abandonați au crescut în Timiș
O parte importantă a discuțiilor a vizat finanțarea serviciilor de asistență socială și a direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC), ale căror cheltuieli sunt mai mari decât anul trecut.
Președintele CJ Timiș a susținut că în spatele acestor cheltuieli se află nevoile unor persoane vulnerabile, inclusiv copii abandonați și persoane vârstnice. El a oferit ca exemplu situația din județul Timiș, unde numărul copiilor abandonați a crescut față de anul trecut.
„De la București pare așa, o chestiune… cheltuieli cu asistența socială. Înseamnă de fapt oameni, înseamnă bătrâni, înseamnă copii abandonați. Le-am transmis membrilor Guvernului faptul că în județul Timiș, pe care-l conduc, anul trecut am avut 120 de copii abandonați, pe tot anul trecut, iar anul acesta, în septembrie, erau 150 și ceva. În ritmul acesta, până în decembrie probabil că se dublează, deci se simte cumva criza și prin acest indicator, dacă doriți”, a declarat Simonis.
Acesta a avertizat că lipsa fondurilor necesare poate afecta asigurarea condițiilor de trai pentru persoanele vulnerabile și a cerut identificarea unor resurse suplimentare la rectificarea bugetară.
„Cred că nimeni nu-și permite, indiferent de ținte de deficit, indiferent de altfel de negocieri strategice, minimum minimorum trebuie să asigurăm un trai decent oamenilor vulnerabili, indiferent care parte a spectrului politic ne aflăm”, a afirmat președintele CJ Timiș.
Potrivit acestuia, există perspectiva identificării unor sume suplimentare după evaluările Ministerului Finanțelor, în cadrul uneia dintre rectificările bugetare care ar putea avea loc până la sfârșitul anului.
Sute de primării nu ar avea bani pentru cheltuielile de bază
Un alt subiect ridicat în cadrul întâlnirii a fost situația localităților care nu dispun de fonduri suficiente pentru plata cheltuielilor curente. Simonis a susținut că există sute de primării care întâmpină dificultăți inclusiv în asigurarea salariilor, iluminatului public și cheltuielilor de personal.
„Este al doilea an în care Guvernul României nu a făcut o rectificare și nu a alocat către localitățile din România, din Fondul de rezervă bugetară, niciun fel de sumă. Vreau să înțelegem că există sute de localități care funcționează, dar care nu au bugete suficiente pentru funcționare strict, nu mai vorbim de investiții și cofinanțări”, a declarat acesta.
În opinia sa, dacă statul permite acestor localități să funcționeze, trebuie să le asigure și resursele necesare pentru cheltuielile de bază. Simonis a avertizat că lipsa unei intervenții financiare ar putea genera probleme suplimentare în această iarnă.
CJ Timiș a alocat 7 milioane de lei pentru peste 30 de localități
Alfred Simonis a precizat că administrația județeană a intervenit deja pentru sprijinirea unor localități din Timiș. În urmă cu două-trei săptămâni, Consiliul Județean Timiș a făcut o rectificare bugetară de aproximativ 7 milioane de lei, prin care au fost ajutate peste 30 dintre cele 99 de localități ale județului.
Potrivit lui Simonis, alte 25-30 de localități ar mai avea nevoie de sprijin de urgență pentru a evita probleme legate de plata energiei electrice și a altor utilități, inclusiv în școli și spitale.
„Pur și simplu, nu mai există bani pentru aceste utilități ale căror prețuri au și crescut foarte mult, prin urmare e nevoie de o intervenție”, a declarat președintele CJ Timiș.
Solicitările formulate de reprezentanții consiliilor județene urmează să fie analizate de Guvern în cadrul evaluărilor bugetare pentru perioada rămasă până la sfârșitul anului.
