Timișoara: circ pe terenul fostului stadion Dan Păltinișanu – Consiliul Județean va organiza “Magia Crăciunului la Circ“ în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie

Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri darea în folosință gratuită a terenului fostului Stadion „Dan Păltinișanu” pentru organizarea evenimentului „Magia Crăciunului la Circ”, programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026. Așadar, pe locul uneia dintre arenele-simbol ale Timișoarei, pentru care se așteaptă construirea unui nou stadion, va fi organizat un spectacol de circ.

Decizia a fost fundamentată pe raportul de specialitate care a stat la baza proiectului de hotărâre aprobat în ședința de plen de miercuri a Consiliului Județean Timiș. Documentul a fost întocmit în urma referatului de aprobare semnat de vicepreședintele CJ Timiș, Alin Popoviciu.

Circ pe terenul fostului stadion

Terenul, situat pe strada Ștefan Covaci nr. 1, are o suprafață de 57.950 de metri pătrați și o valoare de inventar de peste 6,65 milioane de lei. Acesta face parte din domeniul public al județului Timiș.

Potrivit raportului, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Județul Timiș a solicitat folosința gratuită a amplasamentului pentru evenimentul „Magia Crăciunului la Circ”. Administrația județeană justifică măsura prin faptul că terenul nu a fost încă predat constructorului viitorului stadion, astfel că poate fi utilizat temporar.

Ironia situației este că, în timp ce noua arenă rămâne un proiect așteptat de suporterii timișoreni, terenul vechiului stadion urmează să găzduiască un eveniment de circ. Un loc cu o puternică încărcătură simbolică pentru fotbalul local devine, pentru câteva săptămâni, amplasament pentru un spectacol de divertisment.

Organizatorii suportă costurile cu energia și curățenia

Folosința terenului va fi gratuită, însă asociația organizatoare va plăti consumul de energie electrică și va răspunde de curățenia amplasamentului. Predarea-primirea se va face printr-un proces-verbal în care vor fi consemnați și indicii contorului electric.

Totodată, organizatorii vor trebui să obțină toate avizele și aprobările necesare desfășurării evenimentului și să respecte legislația în vigoare. Drepturile și obligațiile părților sunt prevăzute într-un contract de comodat anexat proiectului de hotărâre.

Raportul precizează că Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Județul Timiș are statut de utilitate publică, dobândit prin Hotărârea Guvernului nr. 963 din 7 decembrie 2018, condiție invocată pentru acordarea dreptului de folosință gratuită.

Evenimentul este programat să se desfășoare între 13 noiembrie și 6 decembrie 2026, pe terenul fostului stadion. Folosirea temporară a amplasamentului nu înlocuiește proiectul construirii noii arene, dar arată cum este valorificat terenul până la predarea către constructor.

Recomandările noastre