Un atac cibernetic produs în 7 octombrie a determinat compania Retim Ecologic Service SA să dezactiveze secțiunea „Contul meu” de pe site, utilizată de clienți pentru plata facturilor de salubritate. La trei săptămâni de la incident, operatorul nu poate preciza când va fi reactivat serviciul.
Compania, deținută în cote egale de Consiliul Local Timișoara și un concern german, a anunțat că incidentul de securitate a afectat secțiunea „Contul meu”, iar datele vizate includ informații cu caracter personal ale clienților.
„În acest moment există riscul ca datele dumneavoastră să fi fost accesate ilegal, motiv pentru care am notificat toți clienții cu privire la măsurile de urmat”, a transmis Retim.
Potrivit companiei, până în prezent nu există indicii că accesul neautorizat ar pune în pericol imediat interesele, drepturile sau libertățile clienților. Incidentul a fost raportat autorităților, iar o investigație este în desfășurare.
Nu există un termen pentru reluarea plăților prin contul online
Într-un răspuns transmis marți, la solicitarea AGERPRES, reprezentanții Retim au precizat că nu pot indica o dată pentru reactivarea secțiunii de plăți.
„Vă asigurăm că întreprindem toate măsurile necesare pentru repunerea în funcțiune a secțiunii Contul meu în cel mai scurt timp posibil. În acest moment, nu vă putem oferi un termen exact pentru reactivare”, a comunicat operatorul, care precizează că pe site sunt prezentate și alte modalități de plată online.
Compania nu a oferit alte detalii despre incident, conturile afectate sau eventualele pagube, invocând motive de securitate.
Retim recomandă schimbarea parolelor
Conform informațiilor publicate pe site-ul operatorului, copia cărții de identitate și datele cardurilor bancare ale clienților nu au fost accesate. Ca măsură de securitate, parolele conturilor au fost invalidate, iar datele privind sesiunile online au fost șterse.
Retim recomandă utilizatorilor care au folosit aceleași parole și pentru alte servicii să le schimbe.
Totodată, compania avertizează clienții să nu efectueze plăți către conturi comunicate prin e-mail, SMS sau telefon, întrucât Retim nu anunță modificarea conturilor de plată prin aceste canale. Orice solicitare de acest fel trebuie verificată la numărul de telefon publicat pe site-ul operatorului, în secțiunea „Contact”.
