Locuitorii comunei Moșnița Nouă din județul Timiș se pot bucura de un bazin de înot nou-nouț.
Primăria a anunțat că a avut loc recepție finală a bazinului realizat printr-o investiție finanțată de Compania Națională de Investiții.
“Primarul Comunei Moșnița Nouă, Gerald-Oscar Simonis, alături de reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, reprezentanții constructorului, reprezentantul Inspectoratului de Stat în Construcții și reprezentanți din cadrul Primăriei Moșnița Nouă, au finalizat miercuri recepția noului bazin de înot construit în localitate. Proiectul respectă cele mai moderne standarde și este destinat atât antrenamentelor sportive didactice, cât și activităților recreative pentru comunitate“, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit primăriei, în perioada următoare, vor demara procedurile pentru intabulare, obținerea autorizațiilor de funcționare DPS și ISU, precum și stabilirea regulamentului de funcționare, a tarifelor de utilizare și a modului de administrare a bazinului.
Valoarea lucrărilor a fost de 10.079.573 de lei cu TVA.






