Timișoara: viceprim-ministra și vicepreședintă PNL, Oana Gheorghiu, vizită la Universitatea de Vest în plin proces de formare a noului Guvern

Oana Gheorghiu, vicepremier și vicepreședinte PNL, vizită la UVT. Discuții despre economie și dezvoltarea Timișoarei ca oraș universitar

Oana Gheorghiu, vizita la UVT. Discutii despre economie si dezvoltarea Timisoarei

Oana Gheorghiu, viceprim-ministru și vicepreședinte PNL, s-a întâlnit la UVT cu rectorul Marilen Pirtea. Discuțiile au vizat economia și dezvoltarea Timișoarei.

Oana Gheorghiu, vicepremier și vicepreședinte PNL, vizită la UVT. Discuții despre economie și dezvoltarea Timișoarei ca oraș universitar.

Viceprim-ministra Oana Gheorghiu, vicepreședinte al PNL, se află vineri la Universitatea de Vest din Timișoara, unde s-a întâlnit cu rectorul UVT, Marilen Pirtea, care este și șef interimar al PNL Timiș. Discuțiile au vizat situația economică actuală, rolul universităților în dezvoltarea economică și perspectivele Timișoarei ca oraș universitar.

Marilen Pirtea a transmis că întâlnirea a fost una de lucru și că în cadrul discuției a fost abordată inclusiv experiența UVT în atragerea fondurilor europene pentru proiecte de dezvoltare.

„Am avut ocazia să o întâmpin la UVT și să port un dialog cu doamna Gheorghiu, în calitatea pe care o are în guvernul Ilie Bolojan, despre starea economiei la zi și despre rolul universităților în acest context, dar și despre dezvoltarea Timișoarei ca oraș universitar”, a transmis rectorul UVT.

Potrivit lui Pirtea, Universitatea de Vest din Timișoara a atras în ultimii ani finanțări europene pe mai multe axe și priorități de investiții, în valoare de zeci de milioane de euro.

„Experiența Universității de Vest din Timișoara în atragerea de finanțări europene, pe diverse axe și priorități investiționale, însumând zeci de milioane de euro, înseamnă un aport relevant pentru dezvoltarea orașului și regiunii”, a precizat acesta.

În mesajul transmis după întâlnire, Marilen Pirtea a pus în legătură investițiile realizate cu fonduri europene la nivelul UVT și al Timișoarei cu dezvoltarea orașului și a regiunii de vest.

„Exemplul dat de Universitatea de Vest din Timișoara și tot ce a realizat Timișoara prin instrumente financiare europene reprezintă un capital social esențial, pentru o poziție distinctă pe harta națională a celor mai ample investiții strategice din perioada ultimilor cinci ani”, a afirmat rectorul UVT.

El a susținut că aceste investiții reprezintă, în opinia sa, o premisă pentru consolidarea profilului european al Timișoarei și al regiunii.

Oana Gheorghiu ocupă funcția de viceprim-ministru în Guvernul condus de Ilie Bolojan și este vicepreședinte al PNL.

Timișoara: atac brutal al șefului PSD al CJ Timiș, Alfred Simonis, la adresa PNL Timiș – “nu știu cine e președinte la PNL Timișoara, am treburi mai importante – un partid care a luat două sedii cu 10 euro și le-a închiriat cu mii de euro“

Scandal politic la Timișoara: PNL contestă atribuirea unui spațiu central către un ONG, PSD și asociația reacționează. Spațiul fostei florării din centrul Timișoarei, destinat activităților culturale și sociale ale comunității…

Recomandările noastre