Timiș: peste 160 de amenzi, 9 permise reținute și 14 certificate retrase într-o acțiune rutieră pe DN 6

Acțiune pe DN 6 în Timiș: 166 de amenzi și 9 permise reținute

Polițiștii rutieri din Timiș au aplicat 166 de amenzi pe DN 6, în valoare de 36.635 de lei. Au fost reținute 9 permise și retrase 14 certificate.

Polițiștii Serviciului Rutier Timiș, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au desfășurat, luni, 14 septembrie, o acțiune pe DN 6, pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Acțiunea a avut loc în intervalul 11:00-15:00, iar în urma verificărilor au fost aplicate 166 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 36.635 de lei.

Cele mai multe sancțiuni, respectiv 89, au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Alte 15 sancțiuni au vizat nepurtarea centurii de siguranță, iar 62 au fost aplicate pentru alte abateri la regimul rutier.

Polițiștii au reținut 9 permise de conducere, dintre care 6 pentru depășirea regimului legal de viteză și 3 pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.

În cadrul acțiunii au fost efectuate 49 de testări cu aparatul etilotest și 3 testări cu aparatul drugtest.

Polițiștii au constatat și două infracțiuni la regimul rutier, fiind vorba despre conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

În timpul acțiunii, polițiștii rutieri au distribuit pliante cu informații preventive privind gradul de victimizare în accidentele rutiere produse pe DN 6. Bicicliștilor identificați în cadrul verificărilor le-au fost distribuite veste reflectorizante.

Polițiștii rutieri anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Recomandările noastre