Timișoara: “ucigașul în bermude“ a fost reţinut 24 de ore, în urma audierilor – a recunoscut că i-a omorât pe cei doi bătrâni – a declarat că banii furați erau adunați pentru plata întreținerii de la bloc

După două zile de căutări suspectul în cazul dublei crime din zona Palatului Dicasterial de la Timișoara a fost prins de polițiști.

Bărbatul a fost identificat și găsit de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale în zona Gării de Nord din Timișoara. Acesta se ascundea.

S-a reușit identificarea, depistarea și capturarea bărbatului în vârstă de 38 de ani bănuit de comiterea infracțiunii de omor calificat. Acesta a fost capturat în zona Gării de Nord și se ascundea. Putem spune că această identificare și capturare se datorează și sprijinului primit din partea cetățenilor întrucât aceștia au semnalat de fiecare dată vedeau o persoană care seamănă cu bărbatul căutat de poliție„, transmite IPJ Timiș.

Suspectul se numește Minda Andrei și are 38 de ani. Acesta îi cunoștea pe bătrâni, mai ales că a locuit cu chirie în clădirea în care a comis dubla crimă. Avea datorii de 2000 lei la întreținere.

Bărbatul a fost reţinut 24 de ore, în urma audierilor poliţiştilor de noaptea trecută. El şi-a recunoscut vina şi le-a spus anchetatorilor că se cunoştea cu victimele şi ştia că femeia în acea zi încasa cheltuielile de la imobil şi avea bani la ea. Asasinul urmează să fie prezentat vineri cu propunere de arestare preventivă în faţa magistraţilor de la Tribunalul Timiş.

În jurul prânzului, vineri, acesta va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă în faţa magistraţilor de la Tribunalul Timiş.

Vă reamintim, doi bătrâni, soț și soție, au fost uciși în noaptea de marți spre miercuri, în locuința lor din Piața Țepeș Vodă din Timișoara. Aceștia au fost găsiți morți în locuință de către un nepot, care l-a suprins în incintă pe autorul omorului. Potrivit anchetatorilor, suspectul a sustras din locuință o borsetă ce conținea suma de aproximativ 12.000 de lei, reprezentând plata cheltuielilor de administrație.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole