Deținut căutat după ce a reușit să evadeze de la un punct de lucru din Timiș

Mobilizare în rândul polițiștilor din Timiș, după ce un deținut a evadat, miercuri dimineață, de la un punct de lucru din orașul Buziaș. Gheorghe Grigore Mois, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat definitiv la un an și trei luni de închisoare pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Penitenciarul „Popa Șapcă” din Timișoara a anunțat că individul a părăsit miercuri, în jurul orei 09.50, punctul de lucru interior aflat în cadrul secției exterioare Buziaș.

„În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră. Menționăm că părăsirea fără autorizare a locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani”, a transmis Penitenciarul Timișoara.

Persoanele care dețin informații cu privire la deținut sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Timișoara, la numărul de telefon: 0256/200030, 0752.090.228.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole