Flavius Ilioni, director general interimar al Direcției de Asistență Socială Timișoara
Flavius Ilioni va fi director general interimar al Direcției de Asistență Socială Timișoara, începând cu 1 septembrie 2026, până la 31 decembrie.
Flavius Ilioni va prelua, începând cu 1 septembrie 2026, conducerea interimară a Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Numirea a fost făcută prin dispoziția primarului Dominic Fritz, iar mandatul este valabil până la 31 decembrie 2026.
Flavius Ilioni este asistent social și are peste 14 ani de experiență în domeniul asistenței sociale în Timișoara. Activitatea sa profesională s-a concentrat pe sprijinirea persoanelor și grupurilor vulnerabile, dezvoltarea unor proiecte sociale și educaționale, precum și coordonarea unor inițiative finanțate din fonduri guvernamentale și europene.
Potrivit Primăriei Timișoara, în 2020 a fondat și coordonat un ONG prin intermediul căruia, în cei șapte ani de activitate, a fost oferit sprijin pentru zeci de mii de persoane vulnerabile și refugiați din Timișoara.
Ilioni este și membru fondator al mai multor platforme și rețele naționale din domeniul protecției sociale. Totodată, a inițiat Timișoara Refugee Art Festival, un eveniment dedicat incluziunii sociale și sprijinirii grupurilor vulnerabile și comunităților de refugiați.
Noul director general interimar are studii în jurnalism și asistență socială. Este licențiat în jurnalism la Universitatea Vasile Goldiș din Arad și în asistență socială, domeniu în care a urmat și un program de master la Universitatea de Vest din Timișoara.
Flavius Ilioni va prelua funcția după retragerea actualului director general al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Esztero Emese. Aceasta și-a anunțat retragerea din funcția de conducere începând cu 1 septembrie 2026.
Mandatul lui Flavius Ilioni este unul interimar și va fi valabil până la sfârșitul acestui an.
