Dominic Fritz: la STPT 85% din venituri sunt subvenții care au ajuns la 80 de milioane de lei – voi propune revocarea Consiliului de Administrație

Primarul Dominic Fritz a vorbit astăzi, într-o conferință de presă, despre situația unei societăți aflată în subordinea Consiliului Local.

Este vorba despre Societatea de Transport Public despre care edilul spune că ar trebui să fie o mândrie pentru oraș, dar care suferă la mai multe capitole și de aceea se impune schimbarea Consiliului de Administrație.

“STPT a fost pe pierdere în 2021 și acumulează din ce în ce mai multe datorii. STPT e o companie cu care ar trebui să ne mândrim, este răspunsul la un oraș sufocat de mașini și de aceea jumătate din bugetul de anul acesta merge spre infrastructură și mobilitate și avem 80 de milioane de lei pentru subvenții. Aceste subvenții au ajuns să acopere 85% din veniturile de la STPT, deci doar 15% are venituri din vânzarea biletelor. Tocmi pentru că transportul în comun este o prioritate, continuă să luăm flotă și în următoarele luni intră noile autobuze electrice, acum lucrăm la stațiile de încărcare și din vară ar trebui să primim câte ¾ vehicule noi pe lună. Scopul nostru este ca până în anul 2025 să avem minim 40% din călătoriile zilnice să se facă cu transportul în comun. Asta este ambiția noastră, dar realitatea nu se ridică la nivelul așteptărilor și avem două situații: fie ne complacem în situația de a avea un transport neperformant în care băgă bani și pe partea de investiții și pe partea de subvenții, fie să luăm măsuri și eu cred că trebuie să luăm măsuri. Dar vreau să mai spun câteva detalii despre situația dezastruoasă în care se află STPT și mia ales de ce se află în această situație“, a declarat primarul Timișoarei.

Încasările slabe și angajările masive – două cauze care au băgat societatea într-o situație dezastruoasă

“În 2020 încasările directe au fost de 30%, în 2021 au căzut la 15%. S-a încheiat un contract în august 2020 de delegare când s-a introdus Societatea Metropolitană SMTT în această ecuație, cu termen de plată de 60 de zile de la SMTT ceea ce a îngreunat foarte mult cash flow-ul la STPT și în același timp și cu niște tarife care sunt foarte problematic calculate și este nepredictibil termenul la care STPT primește bani de la SMTT. Datoriile au crescut foarte mult în ultimii ani. Avem datorii istorice la ANAF de 90 de milioane de lei pentru că ani de zile nu a plătit contribuțiile și a rămas cu o sentință definitivă deoarece ANAF a dat în judecată RATT și este o datorie uriașă. Există și datorii curente de 20 de milioane de lei la furnizori, deoarece STPT are peste 1.000 de furnizori, o cifră care mie mi se pare mult prea mare. O problemă evidentă este situația de personal. 65% din cheltuieli sunt pentru salarii și asta nu înseamnă că sunt date neapărat pentru șoferi. Din 2018 s-au angajat la STPT 221 de oameni marea majoritate lucrează la birouri, nu s-a schimbat numărul șoferilor, asta înseamnă 13 milioane în plus ca și cheltuieli de personal. Salariile nu au crescut, aceste 13 milioane sunt în plus mai ales pentru personal administrativ și sunteți toți conștienți de dosarul penal care există pentru fostul director al STPT care are legătură cu promisiuni de angajare în schimbul unor favoruri politice, așa că nu trebuie să ne mire de unde au fost angajate aceste persoane în STPT. Șoferii au rămas la fel chiar dacă s-a extinde serviciul în zona metropolitană. Este evident că extinderea serviciul în județ s-a făcut în detrimentul calității în Timișoara“, a menționat Dominic Fritz.

O soluție spre redresare este schimbarea Consiliului de Administrație

“STPT este condusă de un Consiliu de Administrație și de un director interimar momentan, așteptăm să facem acolo concurs pentru un director plin. Dar CA a stimulat această strategie de a angaja foarte mulți oameni, nu comentez despre membrii CA, fiecare să tragă concluzia, dar este îngrijorător să vedem că acești oameni nu au legat munca lor în CA de nicio idee, niciun plan de reformă și de cum se poate scăpa de aceste datorii și cum putem ieși din această situație dezastroasă. Mâine în Consiliul Local voi cere să se revoce mandatele actualilor membri ai CA, eu ca primar nu am pârghiile necesare să intervin în managementul unei companii, dar CLT care e acționar cred că trebuie să se folosească de pârghiile lui și să revoce aceste CA și să permită o reformă profundă și o nouă viziune la STPT“, a mai anunțat primarul.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole