Timișoara: eurodeputatul Claudiu Târziu, președintele Partidului Acțiunea Conservatoare, vizită joi, 23 iulie – la Lavanda Fest și o conferință de presă

Claudiu Târziu, la Timișoara. Conferință despre abrogarea „Legii Vexler”

Europarlamentarul Claudiu Târziu se află joi la Timișoara, unde vizitează Lavanda Fest și susține o conferință de presă despre campania pentru abrogarea „Legii Vexler”.

Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele Partidului Acțiunea Conservatoare (ACT), se află joi, 23 iulie, la Timișoara, unde are în program o vizită la Lavanda Fest și o conferință de presă dedicată campaniei pentru abrogarea Legii nr. 241/2025, denumită de inițiatorii campaniei „Legea Vexler”.

Potrivit organizatorilor, Târziu va vizita producătorii și artizanii prezenți la Lavanda Fest din Piața Libertății, iar de la ora 18:00 va susține o conferință de presă in Piața Libertății.

În cadrul conferinței, europarlamentarul va prezenta poziția partidului ACT privind abrogarea Legii nr. 241/2025, stadiul proiectului legislativ aflat în Parlament și campania națională „STOP Vexler”, prin care sunt strânse semnături în sprijinul demersului.

Partidul Acțiunea Conservatoare susține că unele prevederi ale legii pot conduce la restrângerea libertății de exprimare și a dezbaterii istorice, în timp ce legea vizează modificarea legislației privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist, xenofob și combaterea antisemitismului.

Recomandările noastre