VEST: conducerea PSD a Consiliului Județean Caraș-Severin acuzată de iminenta pierdere a 247 de milioane de lei – modernizarea drumului turistic Moldova Nouă – Cheile Nerei are un progres de 6.5% în loc de 40%

Andrei Plujar acuză întârzieri majore la DJ 571: „247 de milioane de lei sunt pe marginea prăpastiei”

Deputatul USR de Caraș-Severin, Andrei Plujar, susține că modernizarea DJ 571 este grav întârziată și avertizează că județul riscă să piardă peste 208 milioane de lei din fonduri europene.

Deputatul USR de Caraș-Severin, Andrei Plujar, susține că modernizarea drumului județean DJ 571, pe tronsonul Moldova Nouă – Cheile Nerei, se află într-o situație critică, după ce a primit un răspuns oficial din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Parlamentarul afirmă că documentul confirmă întârzierile majore în implementarea proiectului și avertizează asupra riscului pierderii finanțării europene.

Așa cum am avertizat în ultima perioadă, situația drumului Moldova Nouă – Cheile Nerei (DJ 571) este critică. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) mi-a răspuns oficial: temerile mele se confirmă punct cu punct!”, a declarat Andrei Plujar.

Potrivit deputatului, progresul fizic al lucrărilor este mult sub nivelul prevăzut în contract.

Cifrele eșecului sub conducerea CJ Caraș-Severin sunt de-a dreptul revoltătoare. Progresul fizic este de doar 6,5%, deși trebuia să fie la 40% încă din aprilie. Deși contractul de execuție a fost semnat în mai 2025, progresul pe teren este mult sub indicatorii de etapă asumați. La data de 31 martie 2026, evoluția lucrărilor era de numai 6,50%, în condițiile în care pragul obligatoriu stabilit prin indicatorii de performanță era de 40% până la 8 aprilie 2026.

Parlamentarul mai afirmă că, potrivit răspunsului primit de la MIPE, până la sfârșitul lunii mai nu fusese depusă nicio solicitare de decontare a cheltuielilor.

Progresul financiar este zero. Până la 29 mai 2026, Consiliul Județean nu a depus nicio cerere de rambursare sau plată, ceea ce indică faptul că niciun leu din finanțarea europeană nu a fost decontat oficial.

Andrei Plujar atrage atenția și asupra diferenței dintre termenul-limită de eligibilitate a fondurilor europene și durata contractului de execuție.

Finanțarea europeană se încheie în iulie 2027, dar contractul de execuție are termen august 2028. Orice zi după termen înseamnă bani pierduți definitiv. Din totalul de 247,85 milioane de lei, 208,68 milioane de lei reprezintă contribuția Uniunii Europene prin Programul Regional Vest 2021-2027.

Deputatul susține că recuperarea întârzierilor este foarte dificilă și că există riscul pierderii celei mai importante investiții în infrastructura rutieră a județului.

În absența unei mobilizări imediate și a unei renegocieri a termenelor de execuție pentru a se încadra în fereastra de eligibilitate, respectiv iulie 2027, județul Caraș-Severin va pierde cea mai mare investiție în infrastructură din ultimii ani. Autoritatea de Management a somat deja beneficiarul să asigure mobilizarea de urgență a antreprenorului, însă timpul rămas este insuficient pentru a recupera decalajul de la 6,5% la 100% în condiții normale.

În declarația sa, Andrei Plujar formulează și acuzații la adresa conducerii Consiliului Județean Caraș-Severin și a modului în care a fost atribuit contractul.

Cine este responsabil pentru acest dezastru? Administrația condusă de Silviu Hurduzeu a oferit acest contract uriaș firmei ERC Vest, controlată de familia lui Ion Bejeriță. Vedem o legătură directă între puterea politică de la județ și firmele care încasează sute de milioane, în timp ce lucrările bat pasul pe loc, la costuri umflate cu 45% față de standardele oficiale.

În încheiere, deputatul USR afirmă că va continua să urmărească evoluția proiectului și solicită măsuri urgente pentru accelerarea lucrărilor.

Ca parlamentar de Caraș-Severin, nu voi permite ca incompetența administrativă și interesele obscure să izoleze județul nostru. Cer transparență totală și mobilizarea imediată a șantierului!

Consiliul Județean Caraș-Severin nu a avut, până la această oră, o reacție publică la afirmațiile formulate de deputatul USR Andrei Plujar.

Recomandările noastre