Primăria Timișoara și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara au achiziționat, cu fonduri de la bugetul local, 12 defibrilatoare automate, care vor fi amplasate în zonele pietonale cu densitate mare din oraș.
Defibrilatoarele vor fi amplasate în Piața Unirii, Piața Libertății, cartierul Iosefin, Piața Traian și Sala Olimpia. Aceste zone sunt cu trafic pietonal mai ridicat și în care există posibilitatea supravegherii video pentru a fi prevenite actele de vandalism, accesul la defibrilatoare fiind liber.
”Este un gest de normalitate, prin care ne asigurăm că în cazuri de urgență medicală, aceste echipamente pot face diferența între viață și moarte. În perioada următoare, polițiștii locali, dar și personalul STPT vor fi instruiți cum funcționează aceste defibrilatoare pentru ca, în caz de nevoie, să poată interveni. Le mulțumesc cadrelor medicale de la Spitalul Municipal, colegilor de la nou înființata Administrație pentru Sănătate și ISU Banat pentru coordonare și colaborare”, a transmis primarul Dominic Fritz.
Primăria Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație – va încheia acorduri de parteneriat cu ISU Banat și Spitalul Municipal, pentru amplasarea, utilizarea și mentenanța acestor dispozitive.
Spitalul Municipal va gestiona activitatea de mentenanța a defibrilatoarelor, în timp ce ISU Banat se va ocupa de instructajul de specialitate pentru polițiștii locali care desfășoară muncă de teren.
Pe de altă parte, de aceste cursuri de prim ajutor vor beneficia și angajații STPT care intră periodic în contact cu un număr ridicat de cetățeni – respectiv vatmanii, șoferii etc.
„Defibrilatoarele Externe Automate (DEA) sunt ușor de folosit și nu necesită cunoștințe medicale de specialitate din partea utilizatorilor, datorită faptului că sunt dotate cu comenzi vocale care îi îndrumă pe aceștia în legătură cu acțiunile pe care trebuie să le realizeze. Dispozitivele sunt de înaltă tehnologie, astfel încât acestea nu acționează în cazul în care detectează activitate cardiacă la persoana asupra căreia urmează să fie folosite. În următoarea etapă, se dorește conectarea acestor defibrilatoare la baza de date a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, astfel încât în momentul utilizării dispozitivelor să se realizeze legătura direct la Ambulanță care, astfel să poată interveni mult mai rapid la cazuri de urgență medicală„, transmite municipalitatea.
Totodată, Primăria Timișoara va achiziționa în următoarea perioadă trei defibrilatoare care vor fi montate în sediile proprii.