Timișoara: pas important pentru trenul metropolitan – Ministerul Transporturilor a dat acordul de principiu – Dominic Fritz: mă bucur că avansăm cu acest proiect de viitor

Trenul metropolitan al Timișoarei primește acordul de principiu al Ministerului Transporturilor

Ministerul Transporturilor a dat acordul de principiu pentru trenul metropolitan al Timișoarei. Proiectul va lega cartierele și zona metropolitană printr-o rețea de transport feroviar urban.

Proiectul trenului metropolitan al Timișoarei a făcut un nou pas important. Ministerul Transporturilor a emis acordul de principiu pentru investiția propusă de Primăria Timișoara, care urmărește dezvoltarea unei rețele de tren urban electric integrată cu transportul public din municipiu.

Următoarea etapă este semnarea unui parteneriat între Primăria Timișoara și Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA, document care va permite demararea procedurilor necesare pentru realizarea studiului de fezabilitate.

Mă bucur că avansăm cu acest proiect de viitor pentru Timișoara și îi mulțumesc ministrului Transporturilor pentru promptitudine și deschidere. E un proiect cu bătaie lungă care va transforma radical modul de deplasare în Timișoara și spre Timișoara și care deschide noi oportunități de dezvoltare a orașului”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Pentru a accelera implementarea investiției, municipalitatea și-a asumat finanțarea și realizarea studiului de fezabilitate pentru întregul traseu, inclusiv pe terenurile administrate de CFR.

Cum va arăta traseul

Potrivit proiectului, trenul metropolitan va asigura o conexiune rapidă între Timișoara și zona metropolitană, dar și spre Arad, folosind în mare parte infrastructura feroviară existentă.

Traseul va porni din cartierul Aeroport, va traversa Gara de Nord, va continua spre Freidorf, în apropierea centrului comercial Shopping City, apoi prin sudul și sud-estul orașului, deservind Chișoda, Giroc, Rudicica, iar capătul de linie va fi în zona Industrială Buziașului, în apropierea Căii Stan Vidrighin.

Pe lângă stațiile existente de pe coridorul CFR, proiectul prevede opriri noi în zona Oituz, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, în Freidorf, pe strada Ardealului, în apropierea centrului comercial de pe Calea Șagului, dar și în localitățile Chișoda, Giroc, Rudicica și la intrarea în Moșnița Nouă.

În zona Industrială Buziașului va fi amenajată o platformă intermodală, care va permite legătura cu rețeaua de tramvai de pe Calea Stan Vidrighin.

Fiecare stație va fi dotată cu parcări, spații pentru biciclete, acces pietonal și conexiuni cu mijloacele de transport public din Timișoara, pentru a facilita transferul călătorilor.

După semnarea protocolului dintre Primăria Timișoara și CFR, municipalitatea va lansa licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate, document care va stabili soluțiile tehnice și costurile investiției.

Recomandările noastre