Primăria Timișoara pregătește racordarea la gaz a bazei sportive „Costică Rădulescu”, finalizată în proporție de 90%
Primăria Timișoara pregătește racordarea la rețeaua de gaze a bazei sportive „Costică Rădulescu”, investiție realizată în proporție de aproximativ 90% și aflată în etapa finală de execuție.
Primăria Municipiului Timișoara face ultimii pași pentru ca baza sportivă „Costică Rădulescu” să poată deveni funcțională după încheierea lucrărilor realizate de Compania Națională de Investiții.
După introducerea rețelelor de apă și energie electrică, municipalitatea pregătește racordarea complexului la rețeaua de gaze naturale. În acest sens, un proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul privat în domeniul public a suprafeței necesare executării lucrărilor va fi supus aprobării Consiliului Local Timișoara.
Terenul vizat are aproape 30.000 de metri pătrați și este situat la intersecția străzilor Costică Rădulescu și Cerna.
Potrivit Primăriei, investiția este realizată în proporție de aproximativ 90%. În perioada următoare, constructorul va finaliza lucrările atât la exterior, cât și la interior. La exterior vor fi realizate marcajele și amenajate spațiile verzi, iar la interior vor continua finisajele, inclusiv zugrăvelile și montarea pardoselilor.
După recepția lucrărilor, baza sportivă va fi preluată de municipalitate și va putea fi utilizată atât de cluburile sportive, cât și de comunitate.
Proiectul include un teren de fotbal cu instalație de nocturnă și tribună cu 500 de locuri, un teren multifuncțional destinat minifotbalului, handbalului și baschetului, vestiare, spații administrative, precum și o parcare și zone verzi.
Primăria Timișoara amintește că în această primăvară a inaugurat baza sportivă „Vasile Deheleanu”, investiție finanțată integral din bugetul local, în valoare de aproape 5 milioane de lei.
