Timișoara: dezbatere publică la Primărie pe tema bugetului local pe 2026 – joi, 21 mai, în sala de Consiliu

Primăria Municipiului Timișoara organizează joi, 21 mai 2026, o dezbatere publică privind proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului local al municipiului pe anul 2026.

Evenimentul va avea loc de la ora 17:00, în sala de Consiliu a Primăriei Timișoara, situată pe bulevardul C.D. Loga nr. 1, la etajul 1.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat pe site-ul instituției, la secțiunea dedicată proiectelor de hotărâri ale Consiliului Local.

Înscrierile pentru participare se pot face online, la adresele de e-mail ale municipalității, sau fizic la Serviciul Asistență Cetățeni și Registratură, camera 12, până în 21 mai 2026, ora 12:00.

Potrivit anunțului, participanții trebuie să precizeze numele, calitatea în care participă, dacă doresc să ia cuvântul și eventualele propuneri sau sugestii pe care intenționează să le prezinte în cadrul dezbaterii.

Persoanele înscrise pentru intervenții vor avea la dispoziție maximum trei minute pentru susținerea punctelor de vedere, exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre privind bugetul local.

Dezbaterea va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Primăriei Timișoara.

Timișoara: frații Cristescu lasă echipa de fotbal Poli fără bază de pregătire – oamenii de afaceri le-au tras covorul de sub picioare PSD-iștilor de la Consiliul Județean – Bega Grup a câștigat licitația pentru baza sportivă AEM de pe bulevardul Liviu Rebreanu în dauna CJ Timiș

Celebrii oameni de afaceri frații Cristescu din Timișoara le-au tras covorul de sub picioare PSD-iștilor de la Consiliul Județean Timiș. Marele eveniment, putem să-l numim așa, din cauza apropierii fraților…

Recomandările noastre