Timișoara: Ilie Bolojan și Dominic Fritz mesaj comun – PNL și USR nu vor susține o guvernare cu PSD – la consultările de la Cotroceni cele două partide vor avea o poziție coordonată

Premierul interimar Ilie Bolojan și primarul Timișoara, Dominic Fritz, au transmis sâmbătă, într-o conferință de presă comună organizată la sediul Primăriei Timișoara, că PNL și USR vor merge coordonat la consultările de luni de la Palatul Cotroceni și nu vor susține o formulă de guvernare în care să se regăsească PSD.

În cadrul declarațiilor, cei doi lideri politici au vorbit despre renegocierea PNRR, absorbția fondurilor europene, descentralizare și necesitatea reformelor economice și administrative.

Ilie Bolojan a afirmat că renegocierea Programului Național de Redresare și Reziliență reprezintă una dintre prioritățile imediate ale Guvernului, având în vedere că în toate reședințele de județ din România sunt în derulare proiecte importante finanțate prin acest program.

Renegocierea programului din următoarele două săptămâni sunt o prioritate și de aceea, și pentru municipiul Timișoara, finalizarea acestor proiecte este vitală. De asemenea, sunt multe active și multe proiecte care sunt astăzi în administrarea Guvernului, în administrarea statului român, care pot fi transferate reședințelor de județ, în așa fel încât active care astăzi nu sunt folosite corespunzător să fie folosite”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul interimar a subliniat că descentralizarea trebuie continuată și în perioada următoare, indiferent de formula politică ce va rezulta după consultările de la Cotroceni.

Componenta de descentralizare a fost importantă și o vom susține și în perioada următoare, indiferent pe ce poziție vor fi cele două partide, dar transferurile de active către primării pentru a putea fi puse în valoare este o direcție importantă pe care trebuie să o susținem”, a mai spus liderul PNL.

Bolojan a precizat că PNL și USR vor avea o poziție comună la consultările convocate luni de președintele Nicușor Dan și că cele două formațiuni vor continua să susțină proiectele legate de fondurile europene și stabilitatea economică.

Vom susține mai departe, în orice formă de guvernare se va găsi în perioada următoare, proiectele care țin de absorbția de fonduri europene, de stabilitatea financiară a României și programele de relansare economică. Aceasta, în așa fel încât, pe de-o parte, să închidem această perioadă pe care nu o puteam evita, de constrângeri bugetare și de reducere de deficite și să trecem într-o etapă de relansare economică”, a afirmat premierul interimar.

Totodată, Ilie Bolojan a anunțat că PNL și USR vor susține în Parlament proiectele necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR.

Vom susține proiectele care țin de PNRR în Parlament, pe care le vom depune în următoarele două săptămâni, pentru ca toate jaloanele pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a-și accesa finanțările europene să fie îndeplinite și să nu pierdem acești bani”, a declarat acesta.

La rândul său, Dominic Fritz a spus că întâlnirea cu Ilie Bolojan a vizat atât proiectele majore ale Timișoarei, cât și situația politică de la nivel național.

Am discutat și despre consultările la Cotroceni, de luni, unde amândoi vom arăta că orice formă de guvernare în care PSD se regăsește, nu va fi o guvernare pe care o vom putea susține. Dar suntem responsabili, și în funcție de ce se discută și de rezultatele acestor consultări, și USR și PNL sunt partide care nu fug de responsabilitate”, a declarat liderul USR.

Dominic Fritz a subliniat că renegocierea PNRR este esențială pentru proiectele administrațiilor locale și a anunțat că USR și PNL vor iniția împreună un pachet legislativ pentru îndeplinirea jaloanelor asumate de România în fața Comisiei Europene.

Este vital pentru proiectele esențiale ale administrației locale finanțate din PNRR ca renegocierea acestui program cu Comisia Europeană să fie finalizată cu succes”, a afirmat Fritz.

Premierul interimar Ilie Bolojan se află sâmbătă într-o vizită în județul Timiș, urmând să participe și la ceremonia de absolvire a promoției 2026 de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Recomandările noastre