Un party organizat în aer liber de Spontan Events, între blocurile din complexul ISHO din Timișoara, a stârnit nemulțumirea locatarilor din zonă, care reclamă zgomotul puternic și lipsa de consultare.
Un eveniment organizat sâmbătă de Spontan Events, în zona ISHO de pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara, a generat reacții puternice din partea locuitorilor din zonă, după ce petrecerea s-a desfășurat chiar între blocuri, într-un cartier dens populat.
Potrivit organizatorilor, au fost trimise peste 2.000 de invitații, însă erau așteptate aproximativ 5.000 de persoane. Accesul la eveniment s-a făcut și pe bază de bilet, prețul fiind de 99 de lei. Petrecerea, de tip „spontan”, a început în jurul orelor 15:00–16:00 și urma să se încheie la ora 22:00 deoarece ”vine Locala”.

Astfel de evenimente au mai fost organizate în locații neconvenționale, precum aeroportul sau zone pietonale, însă de această dată locația aleasă – între blocuri, într-un complex rezidențial – a ridicat probleme, în condițiile în care în zonă locuiesc numeroase familii, inclusiv cu copii.
Locatarii reclamă un nivel foarte ridicat al zgomotului, generat de instalația de sunet amplă, cu zeci de boxe și mai mulți DJ, care a funcționat ore în șir.
Unul dintre locuitorii din zonă a reacționat public, criticând dur situația și cerând explicații Primăriei.
„Timișoara azi = niște $mecheri au pus de un concert între blocuri la ISHO. Gălăgie maximă că nu-i întreba nimeni. Dacă ești ca noi și ai ales să locuiești acolo îți bubuie boxele în cap … De când e normal să o punem de concerte între blocuri????? Nu există o limită de decibeli în spațiul public? Primăria Timișoara a aprobat paranghelia asta între blocuri? E normal? Am ales cartierul în care stau pentru că era liniște. Mai făceau niște interlopi vara parangheli la casele de peste Bega. Dar rar, o dată pe an. Și ca să fie clar susțin și iubesc arta, dar gălăgia în cartier e doar o mizerie indiferent de oră.
Vreau liniște la mine acasă! #NesimțireFărăMargini”, a scris pe Facebook un locuitor al complexului deținut de afaceristul Ovidiu Șandor.
În mediul online, mai mulți timișoreni au semnalat situații similare și au cerut clarificări privind autorizarea evenimentului și respectarea normelor privind nivelul de zgomot în zone rezidențiale.
”Gălăgia în spațiul public nu e artă, e lipsă de respect”, a scris un comentator.
”Se aude de dincolo de podul de la Badea Cârțan”, a scris o alta persoane nemulțumită
”Sunt curioasă dacă primăria a aprobat paranghelia asta”, se întreba altcineva.
Evenimentele de acest tip sunt și au fost extrem de controversate și au pornit doar pe bază de invitație, iar copiii minori, chiar adolescenții, ar fi indicat, chiar ultra recomandat, să fie ținuți deoparte cu orice preț de acest gen de petreceri.

Sursa video/foto: Spontan Events
