Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat luni că preşedintele partidului, Florin Cîţu, va conduce interimar filiala Sector 3 din Capitală, iar senatorul Alina Gorghiu – pe cea din Argeş.
„Organizaţia PNL Argeş va fi condusă de doamna senator Alina Gorghiu, iar preşedinţia organizaţiei PNL Sector 3 va fi asigurată de preşedintele PNL, Florin Cîţu”, a spus Stroe la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
În această şedinţă, Stroe a fost desemnat purtător de cuvânt al PNL.
„Este o responsabilitate în plus pentru mine în activitatea mea politică să revin purtător de cuvânt al PNL. O fac cu mare drag şi mai ales într-o situaţie politică specială”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL.
Romsilva: în Caraș-Severin și Timiș există 45 de urși bruni. Își va da demisia Sorin Grindeanu?
Buletin de Timișoara scria pe data de 3 august că ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat că este dispus să-și dea demisia din funcție în cazul în care cineva reușește…
