Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a declarat marți că a fost pregătită documentația și că, în zilele următoare, va fi lansată licitația pentru modernizarea drumului județean care leagă Moșnița Veche de Ghiroda.
„În fiecare dimineață și seară, cei care locuiesc în acea zonă sunt nevoiți să stea în trafic zeci de minute pentru că pe drumurile de intrare și ieșire din Moșnița se formează coloane de mașini de câțiva kilometri. Pentru cei care trăiesc acolo, pentru cei care merg la serviciu sau își duc copiii la școală, această situație a devenit o normalitate greu de acceptat. Practic, este primul pas pentru deblocarea uneia dintre cele mai aglomerate zone de la marginea Timișoarei”, a precizat Simonis.
Drumul județean DJ 595 E va face legătura între Ghiroda, Moșnița Veche, Moșnița Nouă, Urseni și Giroc prin sensul giratoriu aflat în mijlocul Centurii de Sud, oferind posibilitatea utilizării complete a girației, inclusiv a ieșirii care în prezent este blocată. „Așa că nu vorbim doar despre o modernizare rutieră, ci despre un proiect de infrastructură modernă. Vom avea, practic, o gură de oxigen, o soluție concretă pentru fluidizarea traficului până în momentul în care vom reuși să realizăm viitorul pasaj de la Drumul Boilor și subpasajul de la Urseni, care vor prelua o parte însemnată a traficului rutier”, a explicat președintele CJ Timiș.
Proiectul prevede modernizarea drumului județean cu o bandă pe sens, amenajarea a trei sensuri giratorii, piste pentru bicicliști, trotuare, accese la proprietăți, stații de autobuz și parcări. Durata estimată a lucrărilor este de șase luni, iar valoarea contractului de execuție depășește 25 de milioane de lei, la care se adaugă TVA.

