Timișoara: firmele vor produce subansamble pentru armată – Dominic Fritz și ministrul Economiei, Irineu Darău, după întâlnirea cu 40 de companii, despre Programul SAFE: Timișoara poate deveni hub pentru industrii dual-use și de apărare

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, afirmă că orașul are oportunitatea de a deveni un hub pentru industrii dual-use și de apărare, în contextul unor investiții majore anunțate la nivel național.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat joi că municipiul ar putea deveni un hub pentru industrii dual-use și de apărare, ceea ce ar contribui la securizarea prosperității comunității locale pe termen lung. Declarațiile au fost făcute după o întâlnire cu ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, și reprezentanți ai mediului de afaceri, la care au participat delegați ai aproximativ 40 de firme.

Este evident că ne aflăm într-o transformare rapidă, tehnologică, care ne afectează și în Timișoara. În același timp, e evident că avem niște oportunități noi și una din aceste oportunități este industria de apărare. Sunt servicii și produse dual-use, care se pot folosi și pentru scopuri civile, dar și militare. Raportat la Timișoara, există deja firme active în această piață, dar vrem să accesăm cât mai mulți din această piață. Acum, cu programul SAFE, vor fi 16 miliarde de euro cu care Guvernul României va achiziționa anumite produse și servicii și o parte din ele vor fi localizate și în România. Interesul nostru, ca oraș, este să atragem cât de mult din această industrie, la Timișoara. (…) Suntem în contact cu investitori noi, care se gândesc să vină la Timișoara, din această industrie, dar inclusiv firmele care sunt aici, de exemplu din zona de automotive, acum sunt extrem de active în a-și extinde arealul de activitate. Cred că putem să facem din Timișoara un hub din industria de dual-use și de apărare și prin asta să securizăm prosperitatea noastră și pentru viitor”, a declarat Dominic Fritz, într-o conferință de presă.

Primarul a precizat că deciziile privind dezvoltarea unei astfel de industrii nu aparțin autorităților locale sau ministeriale, ci actorilor industriali implicați.

Este important să știm că sunt contracte mari care se vor încheia între Guvernul României și firme mari de apărare. Și firmele, după aceea, decid care din aceste componente vor fi externalizate. Deci este vorba despre componente parțiale, mici, despre software, despre electronică, părți pentru tot felul de utilaje care sunt folosite”, a punctat Dominic Fritz.

Edilul a adăugat că Timișoara dispune deja de o industrie automotive puternică, ale cărei produse pot fi adaptate și pentru utilizări militare.

Aceasta este ideea de dual-use: adică produse care, momentan, au fost civile, să poată fi folosite cu anumite adaptări. Și aici vorbim de software, de recunoaștere a spațiului înconjurător, chiar de drone, care și ele au nevoie de sisteme care se mișcă. Credem că suntem foarte bine poziționați pentru această tranziție și către folosințe militare”, a mai spus primarul Timișoarei.

În același context, ministrul Economiei, Irineu Darău, a explicat că urmează o perioadă accelerată de definire a cadrului pentru investiții în industria de apărare și dual-use.

Avem nevoie de o transparență a criteriilor de localizare și se întâmplă aceste lucruri accelerat. Până la sfârșitul lunii mai, când vor fi semnate contractele macro și între statul român și privat posibil și interguvernamental, pentru Programul SAFE, vom defini acele criterii care să garanteze că o parte cât mai mare din producția pentru SAFE va fi pe teritoriu românesc și, practic, firmele locale românești, timișorene, din toate zonele, vor avea acces direct și indirect la efectele acestor fonduri. Vom încerca să facem acest proces cât mai simplu și cât mai transparent, astfel încât firmele să știe ce oportunități au la dispoziție”, a arătat ministrul Darău.

Oficialul a precizat că România urmărește să fie integrată în lanțul global de producție pentru apărare, nu doar ca zonă de asamblare, și că este importantă valorificarea atât a programului SAFE, cât și a fondurilor europene REARM și a resurselor din bugetul național.

Vin niște ani în care, nu doar militar, ci și pe abordarea dual-use, va fi cerere și vor fi bani. De aceea, mesajul nostru pentru mediul de afacere a fost: acționați repede, veniți cu oferta! Iar noi, ceea ce putem garanta, la nivel personal și la nivel de minister, este că vrem să aflăm de la ei dacă întâmpină blocaje și vom încerca să le ridicăm”, a mai afirmat ministrul Irineu Darău.

Recomandările noastre