Conducerea Spitalului de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranță (SPMS) Jebel anunță că situația epidemiologică generată de apariţia unui focar de scabie este sub control, fără extinderea cazurilor, în timp ce Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş desfăşoară o anchetă pentru identificarea sursei de infectare.
Managerul unităţii, Marius-Ciprian Olaru, a declarat, luni, că trei cazuri de scabie au fost confirmate în rândul pacienţilor la data de 30 decembrie 2025, în urma consultului dermatologic de specialitate. Pacienţii diagnosticaţi se află sub tratament specific, evoluţia fiind favorabilă şi fără complicaţii.
Potrivit conducerii spitalului, în anii anteriori au mai existat cazuri izolate de scabie, situaţie pusă în legătură cu specificul unității şi cu proveniența pacienților din medii social vulnerabile. În prezent, ancheta epidemiologică este în desfăşurare, având ca obiectiv stabilirea contextului epidemiologic şi identificarea sursei focarului.
SPMS Jebel are în îngrijire, în acest moment, 466 de pacienţi internaţi în baza articolului 110 din Codul penal, proveniţi din 14 judeţe, numărul acestora fiind fluctuant, în funcţie de dispoziţiile organelor judiciare. Cele mai frecvente diagnostice psihiatrice sunt tulburările din spectrul schizofreniei, tulburările bipolare şi tulburările psihice asociate consumului de alcool şi substanţe psihoactive.
În ceea ce priveşte comorbidităţile somatice, cele mai întâlnite sunt diabetul zaharat şi hipertensiunea arterială, afecţiuni monitorizate şi tratate conform protocoalelor medicale. Managerul spitalului a precizat că unitatea nu are atribuţii privind stabilirea discernământului, iar în prezent 53 de pacienţi sunt evaluaţi din oficiu de Biroul de executări penale al Judecătoriei, pentru verificarea măsurii de siguranţă.
Spitalul dispune de 15 paturi în compartimentul de acuţi şi 15 paturi în compartimentul de drogodependenţă. În prezent sunt internaţi 20 de pacienţi acuţi şi opt pacienţi în compartimentul de drogodependenţă, numărul internărilor fiind variabil.
Conducerea SPMS Jebel atrage atenţia asupra necesităţii suplimentării personalului medical şi auxiliar, având în vedere volumul şi complexitatea activităţilor, precum şi regimul special de măsuri de siguranţă. Potrivit managerului, deşi schema de personal a fost completată în limita cadrului legislativ, este nevoie în continuare de resurse umane suplimentare pentru desfăşurarea activităţii în condiţii optime de siguranţă şi calitate.
