Consiliul Județean Timiș va lua, în ședința din luna decembrie, o decizie asupra proiectelor de hotărâre care vizează trecerea unor bunuri imobile din domeniul public al comunelor Moșnița Nouă și Giroc în domeniul public al județului. Măsura este necesară pentru continuarea lucrărilor la investiția „Modernizare DJ 595D, Moșnița Veche – Giroc”.
Rapoartele de specialitate care însoțesc proiectele a fost întocmite pe baza referatelor de aprobare nr. 40218 și 40221/02.12.2025, semnate de vicepreședintele CJ Timiș, Alin Augustin-Florin Popoviciu.
Demersul este justificat de necesitatea utilizării unor terenuri aflate în prezent în proprietatea publică a celor două comune. Prin transferul acestora în domeniul public al Județului Timiș, bunurile vor dobândi statut de interes public județean și vor putea fi utilizate în cadrul proiectului de modernizare a DJ 595D, pentru care anterior au fost aprobați indicatorii tehnico-economici și s-a declanșat procedura de expropriere.
Imobilele vizate sunt incluse în inventarele bunurilor publice ale comunelor și sunt detaliate în anexele proiectelor de hotărâre. Predarea-primirea se va realiza prin proces-verbal între autoritățile locale și județene, iar evidențele financiar-contabile vor fi actualizate corespunzător.
