Timiș: bărbat din Recaș reținut pentru încălcarea ordinului de protecție – o femeie ar fi lăsat intenționat dispozitivul acasă pentru a se întâlni cu el

Un bărbat de 37 de ani din Recaș a fost reținut după ce a încălcat un ordin de protecție provizoriu cu monitorizare electronică. Acesta a fost depistat în apropierea unei femei de 60 de ani, beneficiară a ordinului, aflată într-un taxi.

Potrivit Poliției Timiș, incidentul a avut loc în noaptea de 30 noiembrie, în jurul orei 00.50, pe DN6, în localitatea Izvin. Polițiștii au observat bărbatul deplasându-se pe marginea drumului, sub influența alcoolului, urmând să se urce într-un taxi oprit în apropierea sa.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul avea emis pe numele său un ordin de protecție provizoriu cu monitorizare electronică, care îi impunea să păstreze o distanță de minimum 100 de metri față de femeia de 60 de ani. Aceasta se afla în taxiul respectiv.

Verificările au arătat și că cei doi participaseră anterior la aceeași petrecere în Izvin, iar femeia ar fi lăsat intenționat acasă dispozitivul de supraveghere electronică pentru a evita generarea alertelor și pentru a se întâlni cu bărbatul.

A fost întocmit un dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție, iar bărbatul de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în arestul poliției.

Poliția precizează că persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole