VEST: o femeie de 72 de ani a fost găsită carbonizată într-o casă în flăcări – incendiul se manifesta la nivelul unei camere a casei cu degajări mari de fum

O persoană a fost găsită carbonizată iar alta a suferit arsuri în urma unui incendiu produs vineri dimineaţa la o casă din localitatea Mărăuş, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la nivelul unei camere a casei cu degajări mari de fum. În urma recunoaşterii efectuate de către pompieri, în interiorul locuinţei a fost identificată o victimă carbonizată, existând posibilitatea ca aceasta să fie proprietara casei, o femeie în vârsta de aproximativ 72 de ani. De asemenea, echipajul medical SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârsta de 52 de ani, care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare şi a feţei, fiind însă conştient şi cooperant. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare„, precizează sursa citată.

La faţa locului au fost alocate forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului de Pompieri Ineu cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. De asemenea, la locul evenimentului au acţionat şi pompierii voluntari ai SVSU Craiva.

Incendiul a fost localizat, pompierii acţionând pentru stingere şi îndepărtarea efectelor negative.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jar sau scântei provenite de o sobă cu acumulare de căldură.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole