Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a primit astăzi vizita unei delegații economice din statul Santa Catarina, Brazilia, aflată în România în cadrul celei de-a doua misiuni bilaterale România–Brazilia.
Din delegație au făcut parte reprezentanți ai unor companii din domenii diverse – de la tehnologii pentru construcții și mobilitate urbană, la agroindustrie, distribuție alimentară, soluții IT și digitale pentru afaceri moderne. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai universităților și administrației publice locale din Brazilia, interesați de parteneriate academice și instituționale cu mediul românesc.
În cadrul discuțiilor, primarul Dominic Fritz a subliniat transformarea industriei timișorene „de la tradiție la inovație, de la fabrici istorice la soluții smart care modelează viitorul orașului”. La rândul lor, oficialii brazilieni au vorbit despre modul în care industria din Santa Catarina s-a adaptat provocărilor globale și despre legătura specială cu comunitatea românească din Brazilia.
Timișoara a fost inclusă pe lista celor mai importante destinații ale misiunii bilaterale, alături de București, Brașov, Cluj-Napoca și Oradea. Întâlnirea de astăzi a reprezentat o oportunitate de dialog și cooperare între Timișoara și orașe din Brazilia, nu doar pe plan economic, ci și cultural și academic.


