Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă după-amiază, pe strada Grigore Alexandrescu din Timișoara.
Potrivit IPJ Timiș, un bărbat de 57 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu un motociclist în vârstă de 35 de ani, care circula regulamentar.
Impactul a fost extrem de puternic, iar motociclistul nu a mai putut fi salvat.
Echipajele de intervenție ajunse la fața locului – pompieri, SMURD și ambulanță SAJ – au efectuat manevre de resuscitare, însă medicul a declarat decesul victimei.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.

