Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a anunțat că orașul se pregătește pentru investiții majore în infrastructură menite să scoată traficul din centrul municipiului.
Potrivit acestuia, ani de zile presiunea traficului a fost împinsă spre centrul orașului, deoarece lucrările grele, precum amenajarea inelelor de circulație și conectarea cartierelor, au fost amânate.
Printre proiectele planificate se numără Magistrala Verde, pasajul Solventul, podul Solventul, drumul peste platforma industrială, legătura până la strada Gării și radiala Vest. Aceste investiții vor permite traficului să fie deviat pe Inelul IV și vor conecta Sudul de Nordul orașului, facilitând accesul dinspre Serbia, pe Calea Șagului, către artere importante spre Arad și Torontalului.
Pentru Magistrala Verde, Comisia Tehnico-Economică a avizat studiul de fezabilitate. Viceprimarul Ruben Lațcău a explicat că proiectul prevede benzi dedicate transportului public pe aproape întregul tronson, cu excepția segmentului Pavel Ungureanu – Glad. Astfel, transportul public rapid va reduce semnificativ coloanele de mașini, iar pentru șoferii care aleg în continuare autoturismul vor exista inele de circulație care diminuează blocajele din centru. Proiectul include, de asemenea, piste pentru biciclete și trotuare generoase.
„Este exact munca grea care a tot fost amânată”, a subliniat Ruben Lațcău, insistând că aceste investiții vor transforma modul în care circulă timișorenii prin oraș.

