FOTO. Timișoara: primul troleibuz Bozankaya de 18 metri a ajuns la STPT – vehiculul face parte din programul de modernizare a transportului public – are o capacitate de până la 140 de pasageri

Primul troleibuz articulat Bozankaya de 18 metri, achiziționat de Primăria Timișoara, a intrat miercuri în depoul Societății de Transport Public Timișoara (STPT).

Vehiculul face parte din programul de modernizare a transportului public și marchează începutul livrărilor unei noi generații de troleibuze pentru oraș.

Noul troleibuz are o capacitate de până la 140 de pasageri și este dotat cu aer condiționat, prize USB, internet Wi-Fi, sistem audio-video de informare, rampă pentru persoanele cu dizabilități și cele mai moderne sisteme de siguranță. Un avantaj important îl reprezintă autonomia de aproximativ 25 de kilometri pe baterii, ceea ce îi permite să circule și pe trasee unde nu există rețea electrică.

În total, Timișoara va primi 25 de troleibuze articulate de 18 metri și 8 troleibuze de 12 metri, toate produse de compania turcească Bozankaya. Achiziția este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Noile vehicule vor completa flota STPT și sunt menite să ofere condiții moderne de călătorie, dar și să reducă impactul asupra mediului printr-un transport public mai eficient și mai prietenos cu mediul.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole