Timiș: o telegondolă ar putea fi construită spre Peștera de la Româneşti – ar facilita accesul turiștilor mai ales în timpul concertului din grotă

Peștera de la Româneşti este singura din țară în care se susține un speoconcert, prima ediție având loc în 1984.

Administrația județeană ar putea construi o telegondolă pentru a facilita accesul turiștilor spre Peștera de la Românești.

Telegondola ar face legătura între șoseaua principală – drumul comunal DC111 din comuna Tomești până la grotă.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că se va căuta o formulă prin care să nu se paveze peștera, păstrând ambientul natural.

Poate găsim o soluție prin care să nu pavăm şi peștera atunci când reabilităm pe acolo sau când facem investiții. Suntem deschiși să avem o colaborare cu Primăria Tomești, cu oameni de cultură, pentru că ei știu mai bine decât noi ce ar trebui făcut acolo şi să luăm deciziile. Nu cred că e o problemă, nici investiția nu-i ceva ce nu poate fi susținut. Particip la evenimente acolo, are şi un soi de autenticitate faptul că mergi pe jos un kilometru până la ea şi accesul nu-i foarte facil. Trebuie să ne gândim dacă o telegondolă nu ar strica povestea peșterii. O telegondolă ar fi binevenită, pentru că accesul este dificil şi ar putea veni măcar pentru aprovizionare”, a explicat Alfred Simonis, la Radio Timișoara.

Peștera de la Românești este singura din țară în care se susține un speoconcert.

Prima ediție a concertului în Peștera de la Româneşti a avut loc în 1984.

Dominic Fritz despre “aberațiile“ din “ordonanța trenuleț“: nu mai putem angaja nici șoferi de autobuz – la SDM inginerii și drumarii vor avea salarii mai mici – bugetul Timișoarei este sănătos și noi suntem foarte responsabili cu banii și nu este corect

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a denunțat, într-un interviu la Radio Timișoara, aberațiile din ordonanța trenuleț impusă de Guvernul Marcel Ciolacu. Edilul acuză faptul că mai multe sectoare vitale pentru serviciile…

Recomandările noastre