Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu – L. Orban a decis să rupă din nou PNL

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, consideră că fostul președinte PNL, Ludovic Orban, dorește ruperea Partidului Național Liberal.

“Pentru cei care nu știu sau au uitat. În anii 90 au tot plecat mulți din PNL făcând diverse aripi și partidulețe: Aripa-Tânără, Noul Partid Liberal, Pnl-Conventia Democratică, PL 93, PNL-tradițional, PNL-Brătianu ș.a. Au dispărut cu toții și s-au întors cu coada între picioare. Și PNL în marea sa generozitate i-a primit în loc să le închidă ușa în nas. Ba chiar i-a făcut pe unii președinți de partid și prim-ministri. Cum a fost și L. Orban. Din vară de când a înțeles că va pierde la congres a decis să rupă din nou PNL. Ce a urmat nu a mai fost o participare sinceră la competiție, ci demolarea din interior a partidului pe care îl conducea. Nu e frumos. E chiar urât, Ludovic!“, spune subprefectul PNL de Timiș.

Ovidiu Drăgănescu, care face parte din aripa Florin Cîțu, nu amintește nimic despre incidentele la care a luat parte în cadrul alegerilor din PNL Timiș și nici despre organizarea alegerilor cu bodyguarzi, care au făcut deliciul întregii țări.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole