O femeie în vârstă de 77 de ani a găsit în apropierea unui liceu din Deva un telefon mobil, pe care l-a predat polițiștilor cu prima ocazie.
”Femeia se îndrepta către medicul de familie, iar în drum spre cabinetul medical a observat pe trotuar, în zona Liceului de Muzică, un telefonul mobil. Aceasta a ridicat telefonul cu intenția de a-l preda polițiștilor. S-a deplasat la Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, pentru a preda bunul găsit, timp în care pe telefonul în cauză a fost efectuat un apel. Răspunzând apelului, polițiștii au reușit să identifice proprietarul bunului: o tânără în vârstă de 17 ani”, a precizat Poliția Hunedoara.
Câteva ore mai târziu, fata s-a prezentat la sediul IPJ Hunedoara pentru a-și recupera telefonul.
A declarat că l-a pierdut în timp ce se plimba în oraș cu trotineta, fără să realizeze că i-a căzut din buzunar.
