Președintele interimar al PNL Timișoara, Cristian Bușoi, va candida pentru un loc de deputat: am servit România la Bruxelles timp de 16 ani – îmi propun să maximizez scorul filialei la alegerile parlamentare

Partidele politice trec printr-o nouă rundă de lupte interne, deoarece se apropie finalizarea listelor cu candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Nu face excepție nici județul Timiș, unde cele trei formațiuni mari – PNL, PSD și USR – doresc să-și maximizeze scorurile de la alegerile locale anticipate din 9 iunie.

Situația de la PSD o puteți citi AICI.

La PNL situația este mai complicată din cauza luptelor interne nesfârșite, trădărilor și lipsei de coerență în acțiuni.  

Conform mai multor surse politice al Buletin de Timișoara, liberalii ar putea merge la alegerile parlamentare pe mână lui Vasile Blaga la Senat ca președinte interimar al filialei, Cristian Bușoi la Camera Deputaților ca președinte interimar al PNL Timișoara și un reprezentat al primarilor care ar putea fi fostul primar al orașului Făget, Marcel Avram.

Acesta a renunțat la candidatura pentru un nou mandat de primar la Făget deși era în funcție din 2009 pentru a deveni vicepreședinte al CJ Timiș.

Situația lui Marcel Avram s-a complicat deoarece, ca de obicei, șeful PSD Timiș și viitorul președinte al CJ Timiș, Alfred Simonis, care îi garantase lui Marcel Avram susținere pentru funcția de la vice la județ s-a făcut că nu își mai aduce aminte de promisiune după ce Avram a renunțat la candidatura la primărie.

Alfred Simonis a trecut apoi de partea lui Alin Popoviciu, cel care a și fost votat în forurile interne ale liberalilor ca viitorul vicepreședinte al CJ Timiș din partea PNL, pentru care a făcut lobby la mai mulți primari PNL, în ciuda declarațiilor mincinoase pe joi, pe care le puteți citi AICI.

Astfel, Marcel Avram nu mai poate spera decât la un loc de deputat susținut de primarii PNL.

Concurența va fi mare deoarece conform unor surse politice liberale doresc un loc în Parlament și primarii din Buziaș și Gătaia, Sorin Munteanu, respectiv Raul Cozarov, dar și principalul finanțator al campaniei electorale pentru locale, Omul de afaceri Ionuț Gaiță. 

Președintele interimar al PNL Timișoara, Cristian Bușoi, a ieșit la rampă luni, 2 septembrie, și a anunțat că va candida pentru un loc de deputat.

În cadrul procedurilor interne ale Partidului Național Liberal, am anunțat intenția de a candida pentru Camera Deputaților din Parlamentului României. Am căpătat o bogată experiență în Parlamentul European, unde am condus una dintre cele mai puternice comisii, Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie, în cadrul căreia am adoptat o multitudine de inițiative legislative necesare pentru Uniune. Am servit România la Bruxelles timp de 16 ani și am dobândit o experiență mai ales în domeniul politicilor de Sănătate, dar și politicilor Industriale, în Energie, Digitalizare, Fonduri Europene, experiență pe care acum doresc să o pun în slujba românilor, din Parlamentul național. Îmi doresc să reprezint județul Timiș și timișenii în Parlament, să contribui la elaborarea politicilor publice necesare României și să susțin proiectele de dezvoltare de interes local pe raza județului. Consider că este vital ca în viitor Timișul să aibă o reprezentare cât mai largă și mai solidă la nivel central, astfel încât să beneficieze de un sprijin consistent de la nivel guvernamental. Ca președinte al organizației PNL Timișoara îmi propun să maximizez scorul filialei la alegerile parlamentare din acest an și să obținem un scor foarte bun pentru candidatul PNL la președinția României. Îmi doresc ca la finalul acestor bătălii electorale, Nicolae Ciucă să fie președintele românilor iar PNL, în continuare cel mai mare partid de dreapta din România. Nu va fi o bătălie ușoară, dar PNL a dovedit de-a lungul timpului că este partidul responsabil, capabil să se mobilizeze și să își prezinte programele și soluțiile pentru a câștiga încrederea oamenilor. Și acum vom face totul pentru a demonstra că singurul partid de dreapta capabil să implementeze și să apere valorile dreptei este PNL, a anunțat Cristian Bușoiu printr-un comunicat de presă prin care precizat că și-a postat anunțul pe pagina sa de Facebook.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole