Lucrările la Centura de Sud a Timișoarei sunt finalizate în proporție de 95%.
Potrivit DRDP Timișoara, lucrările avansând considerabil.
“Echipele antreprenorului și ale subcontractorilor lucrează la montarea diferitelor tipuri de parapete, a plaselor de protecție pe pasaje, a panourilor fonoabsorbante și la montarea consolelor și stâlpilor pentru indicatoarele rutiere. Avansează și aplicarea marcajelor rutiere și amenajarea spațiilor de servicii din perimetrul celor două parcări de pe traseu. A început și așternerea mixturii asfaltice la rampele de la cele două pasaje peste DN 59 Timișoara – Șag și peste DJ 592 Timișoara – Moșnița Nouă, această activitate fiind desfășurată 24 de ore din 24. La intersecția cu drumul național spre Șag/Moravița continuă lucrările la inelul sensului giratoriu și se amenajează căminele pentru preluarea apelor din rigola de acostament, lucrare care se execută și la pasajul din zona localității Moșnița Nouă“, a transmis instituția.
Stadiul șantierului a depășit 95%.