VEST: grav accident rutier – o mașină și un camion s-au ciocnit la Săvârșin – o persoană a murit, iar o alta a fost transportată la spital

Două persoane au fost rănite, miercuri, în jurul orei 18,30, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad.

Una dintre victime este inconștientă, fiind făcute manevre de resuscitare.

Traficul rutier pe DN 7 este oprit pe ambele sensuri de mers.

Accidentul rutier, în care au fost implicate un autoturism şi un camion, s-a produs în localitatea Săvârşin.

Acolo au fost trimise o autospecială cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă SAJ.

În urma accidentului au rezultat două victime, dintre care una în stare de inconştienţă. În aceste momente au fost începute manevrele de resuscitare de către echipajul SMURD. Cea de-a doua victimă este stabilă, conştientă şi cooperantă”, a transmis ISU Arad.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare iar decesul a fost declarat de către medicul echipajului medical. Cea de-a doua victimă a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare, a mai arătat sursa citată.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri ale DN 7.

La data de 22 mai a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii orașului Lipova au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 65 de ani, cetățean turc, în timp ce conducea un autocamion pe D.N.7, în Săvârșin, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din Toc. Din nefericire, în urma impactului a rezultat decesul unui bărbat de 50 de ani, din Toc și rănirea unui tânăr de 18 ani, din Toc, ambii pasageri în autoturism. Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto a indicat că aceștia nu se aflau sub influența alcoolului, a transmis IPJ Arad.

Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole