A fost semnat contractul pentru noua descărcare de pe autostradă de la Sânandrei

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat contractul de finanțare pentru drumul de legătură cu autostrada A1 Arad – Timișoara – DN69.

„Obiectivul general al proiectului constă în realizarea conexiunii autostrăzii A1 cu orașul Timișoara și alte drumuri naționale și județene conexe, în vederea descărcării traficului rutier de pe autostrada Arad – Timișoara, cu scopul creșterii mobilității la nivelul infrastructurii rutiere aferente rețelei TEN-T, ce va contribui la promovarea competitivitaății economice și la îmbunătățirea condițiilor în transportul rutier de mărfuri și călători și la reducerea emisiilor poluante prin eliminarea / reducerea blocajelor de trafic prin reducerea duratelor de transport”, transmite CNAIR.

Noua descărcare de pe autostrada A1 va avea o lungime de zece kilometri, urmând a fi realizate și două poduri, șase pasaje și trei noduri rutiere.

Valoarea totală a proiectului este de 260 milioane lei, 85% din finanțare fiind asigurată cu bani europeni prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Lucrările ar trebui finalizate până la sfârșitul anului 2023.

COLTERM reduce numărul șefilor și aparatul birocratic

COLTERM reduce numărul șefilor și aparatul birocratic Consiliul de Administraţie (CA) al societăţii de termoficare Colterm, subordonată Primăriei Timişoara, a decis, în şedinţa din această săptămână, să eficientizeze activitatea companiei…

Recomandările noastre