Fratele consilierului local PNL Timișoara, Lorenzo Barabaș, beat și drogat, ar fi distrus intrarea într-un bloc și a zgâriat o mașină – în trecut a fost condamnat pentru consum și trafic de droguri

Locatari de pe o stradă din zona centrală a Timișoarei au fost treziți duminică dimineața, în jurul orei 05:30, de un bărbat care a făcut scandal și a distrus mai multe bunuri, scrie tion.ro.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Timiș, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada General Henri Berthelot din Timișoara, un bărbat a distrus mai multe bunuri la intrarea într-un bloc și a zgâriat o mașină parcată în fața blocului.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 44 de ani, care nu prezenta un comportament coerent.

„Acesta a fost condus la sediul secției și i-a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Potrivit unor surse, bărbatul care a făcut scandal se numește Giuseppe Ciprian Barabas și a fost condamnat în trecut pentru consum și trafic de droguri. De asemenea, recent a fost condamnat într-un alt dosar pentru infracțiuni la regimul rutier. Soția lui Giuseppe Ciprian Barabas are ordin de protecție emis de Judecătoria Timișoara împotriva lui, menționează tion.ro.

În zorii zilei de duminică, acesta a făcut scandal în imobilul unde locuiește iubita sa, pe strada General Henri Berthelot nr. 1, vizavi de Consulatul Germaniei. A distrus inclusiv un ghiveci cu flori.

Potrivit acelorași surse, individul era în stare de ebrietate și sub influența drogurilor.

Giuseppe Ciprian Barabas este, potrivit unor surse politice, fratele consilierului local al PNL Timișoara, Lorenzo Barabaș, actualmente director al unei asociații satelit a Consiliului Județean Timiș, este vorba despre ADID Timiș, o sinecură politică oferită de către șeful CJ și PNL Timiș, Alin Nica, cercetat de către Agenția Națională de Integritate pentru mai multe posibile conflicte de interese.

La rândul său, consilierul local este cercetat de Agenția Națională de Integritate pentru incompatibilitate deoarece a cumulat funcția de ales local cu cea de director și președinte al Consiliului de Administrație al Canalului Navigabil Bega, instituție subordonată a Ministerului Transporturilor, așa cum puteți citi AICI.

Timiș: primarul PNL unei comune din zona periurbană a Timișoarei îl critică pe Ilie Bolojan – “suntem din același partid, dar nu înseamnă că sunt de acord cu măsurile impuse – să strângem cureaua ca să meargă banii în Ucraina nu prea îmi convine“

Premierul Ilie Bolojan este criticat de un important primar din județul Timiș, din zona periurbană a municipiului Timișoara. O înregistrare audio intrată în posesia redacției Buletin de Timișoara surprinde declarații…

Recomandările noastre